Decizia nr. 3 din 16 februarie 2015 prin care se statuează în sensul că, în aplicarea dispoziţiilor art. 6 din Codul penal, stabilirea pedepsei în baza legii noi, în cazul pluralităţii de infracţiuni care, potrivit Codului penal din 1969, presupunea reţinerea stării de recidivă postcondamnatorie cu revocarea suspendării condiționate, iar, potrivit Codului penal, condiţiile recidivei postcondamnatorii cu privire la primul termen nu mai sunt întrunite, se determină conform art. 44 raportat la art. 39 din Codul penal, referitoare la pluralitatea intermediară

Minuta deciziei nr. 3 din 16 februarie 2015 Decizia nr. 3 din 16 februarie 2015

Decizia nr. 4 din 16 februarie 2015

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT Decizie nr. 4/2015 din 16/02/2015                                                                        Dosar nr. 15/1/2014/HP/C Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 324 din 13/05/2015 Judecător Iulia Cristina Tarcea    – vicepreşedintele Înaltei Curţi de… Read moreDecizia nr. 4 din 16 februarie 2015

Decizia nr. 4 din 16 februarie 2015 cu privire la interpretarea dispoziţiilor art. 1 din H.G. nr. 846/1996 privind acordarea de despăgubiri pentru cazurile de invaliditate sau de deces produse cadrelor militare, prin accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente intervenite în timpul şi din cauza unor misiuni în cadrul forţelor internaţionale destinate menţinerii păcii ori constituite în scopuri umanitare

Minuta deciziei nr. 4 din 16 februarie 2015 Decizia nr. 4 din 16 februarie 2015

Decizia nr. 2 din 02 februarie 2015

 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT ÎN MATERIE PENALĂ Decizie nr. 2/2015 din 02/02/2015                                         Dosar Nr. 30/1/2014/HP/P Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 159 din 06/03/2015 Mirela Sorina Popescu – preşedintele Secţiei… Read moreDecizia nr. 2 din 02 februarie 2015

Decizia nr. 2 din 02 februarie 2015 prin care se stabileşte că, în urma desființării deciziei date în recurs, în calea de atac a revizuirii reglementată în procedura prevăzută de art. 465 din Codul de procedură penală, în condițiile în care cauza a parcurs trei grade de jurisdicție (primă instanță, apel și recurs), în ultimă instanță soluționându-se recursul procurorului, calea de atac este recursul în forma și reglementarea prevăzută de lege la data judecării recursului initial

Minuta deciziei nr. 2 din 02 februarie 2015 Decizia nr. 2 din 02 februarie 2015