Decizia nr. 10 din 22 aprilie 2015 prin care, în interpretarea dispoziţiilor art. 367 alin. (1) şi (6) din Codul penal, se stabileşte că, în ipoteza în care odată cu intrarea în vigoare a noului Cod penal, infracţiunea care intră în scopul grupului organizat a fost dezincriminată, nu mai este îndeplinită una dintre trăsăturile esenţiale ale infracţiunii, respectiv condiţia tipicităţii