Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Biroul de Informare şi Relaţii Publice
C O M U N I C A T
În şedinţa din 27 aprilie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, legal constituit în cauză, a soluţionat un recurs în interesul legii, fiind pronunţată următoarea soluţie:
Decizia nr.8 în dosarul nr.2/2015
Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa şi, în consecinţă, stabileşte că:
În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 450 alin. (5) raportat la art. 997 şi următoarele şi art. 719 alin. (7) din Codul de procedură civilă;
- cererea de suspendare provizorie se judecă de un complet format din doi judecători
- instanţa se pronunţă asupra cererii prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac.
Obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 aprilie 2015.
După redactarea considerentelor şi semnarea deciziei, aceasta se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Purtător de cuvânt al
Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Judecător Minodora Condoiu