ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept
Minuta deciziei nr.7 Dosar nr.16/1/2014/HP/C
Şedinţa de la 27 aprilie 2015
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Piteşti – Secţia I civilă, prin Încheierea din 6 noiembrie 2014, pronunţată în dosarul nr.635/90/2014, şi, în consecinţă, stabileşte următoarele:
Plăţile voluntare eşalonate în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr.230/2011, efectuate în baza unui titlu executoriu nu întrerup termenul de prescripţie a dreptului material la acţiune pentru daunele interese-moratorii sub forma dobânzii penalizatoare.
Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art.521 alin.(3) din Codul de procedură civilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 aprilie 2015.