R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Completul competent să judece recursul în interesul legii
Minuta deciziei nr. 23 Dosar nr. 15/2015
Şedinţa de la 26 octombrie 2015
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Alba-Iulia.
Stabileşte că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 50 alin. 3 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, cu modificările şi completările ulterioare, dreptul la despăgubiri recunoscut soţului (soţiei) sau persoanelor care se află în întreţinerea proprietarului ori conducătorului vehiculului asigurat, răspunzător de producerea accidentului priveşte doar vătămările lor corporale, ca victime directe ale evenimentului rutier.
Obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 octombrie 2015.