Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Biroul de Informare şi Relaţii Publice
C O M U N I C A T
În şedinţa din 21 noiembrie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, legal constituit în cauză, a soluţionat un recurs în interesul legii, fiind pronunţată următoarea soluţie:
Decizia nr.21 în dosarul nr.20/2016
Admite recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului şi, în consecinţă, stabileşte că :
În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 30 alin. (6) şi art. 48 alin. (1) pct. 7 din Legea nr. 330/2009, art. 4 alin. (1), art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010, art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 şi art. 8 din Anexa nr. 5 a Legii nr. 63/2011, au dreptul la sume compensatorii persoanele care au dobândit titlul de doctor după intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009.
Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 noiembrie 2016.
După redactarea considerentelor şi semnarea deciziilor, acestea se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Purtător de cuvânt al
Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Judecător Minodora Condoiu