Minuta deciziei nr. 26 din 10 aprilie 2017

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Minuta deciziei nr. 26                                           Dosar nr. 125/1/2017

Şedinţa de la 10 aprilie 2017

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Braşov – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 4.536/62/2015, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept:

„- natura juridică a creanţei constând în compensaţiile prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

– interpretarea dispoziţiilor art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 861/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al sumelor anuale destinate gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice şi a celui proprietate publică şi privată a unităţilor administrativ-teritoriale şi pentru aprobarea Procedurii de realizare a serviciilor silvice şi de efectuare a controalelor de fond, cu modificările ulterioare – respectiv dacă această normă instituie sau nu o condiţie suspensivă pentru acordarea compensaţiilor;

– stabilirea criteriilor pentru determinarea actului normativ aplicabil cererilor de acordare a compensaţiilor (actul normativ în vigoare în perioada pentru care sunt solicitate compensaţiile sau actul normativ în vigoare la data cererii de acordare a compensaţiilor, adresată autorităţii publice).”

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 aprilie 2017.