ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept
Minuta deciziei nr. 32 Dosar nr. 4150/1/2016
Şedinţa din 15 mai 2017
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite sesizarea formulată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. 27.932/303/2015, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că:
Sintagma „interdicţia de înstrăinare a locuinţei pe o perioadă de 5 ani”, cuprinsă în prevederile art. 1 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului „Prima casă”, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 368/2009, cu modificările şi completările ulterioare, se interpretează în sensul că imobilele asupra cărora este instituită interdicţia de înstrăinare nu pot face obiectul unei executări silite pornite la cererea unor creditori chirografari, fiind alienabile condiţionat de acordul Ministerului Finanţelor Publice şi al băncii finanţatoare.
Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 mai 2017.