Minuta deciziei nr. 34 din 15 mai 2017

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Minuta deciziei nr.34                                 Dosar nr. 4106/1/2016

Şedinţa din 15 mai 2017

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel București – Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. 35438/3/2016 şi, în consecinţă, stabileşte că:

În interpretarea şi aplicarea dispozițiilor art. 182 şi art. 183 Cod procedură civilă, actul de procedură transmis prin fax sau poştă electronică, în ultima zi a termenului care se socotește pe zile, după ora la care activitatea încetează la instanță, nu este socotit a fi depus în termen.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 mai 2017.