ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept
Minuta deciziei nr. 50 Dosar nr. 932/1/2017
Şedinţa de la 26 iunie 2017
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Bacău – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 6158/180/2016, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
„Dispozițiile art. 3.1.1. lit. c) din Norma de metrologie legală NML 021-05 <<Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre)>>, aprobată prin Ordinul directorului general al Biroului Român de Metrologie Legală nr. 301 din 23 noiembrie 2005, cu modificările și completările ulterioare, trebuie interpretate în sensul că se aplică la momentul constatării contravenției, în urma măsurării vitezei de către operatorul radar, respectiv de către instanța de judecată, în cursul soluționării plângerii contravenționale, ori se aplică doar la momentul verificării și omologării aparatului radar de către serviciul de metrologie legală ?”
Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 iunie 2017.