Decizia nr. 58 din 11 septembrie 2017 referitor la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. c), art. 26 lit. d) şi art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în sensul de a se stabili dacă, în cadrul unui audit financiar, Curtea de Conturi se poate raporta la oportunitatea încheierii unui contract de către entitatea auditată, din perspectiva alocării de fonduri publice, sau la oportunitatea adoptării unui act administrativ de către entitatea auditată și poate constata din această perspectivă existența unor abateri de la legalitate și regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii