Minuta deciziei nr. 57 din 11 septembrie 2017

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Minuta deciziei nr. 57                                              Dosar nr. 1087/1/2017

Şedinţa de la 11 septembrie 2017

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Botoşani – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 15643/193/2015, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept:

„ – dacă dispozițiile art. 30 alin. (2) şi (3) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.180/2002, cu modificările și completările ulterioare, se aplică doar în cazul în care persoana împuternicită să aplice sancțiunea contravențională sesizează organul de urmărire penală sau se aplică și în cazul în care organul de urmărire penală se sesizează din oficiu cu cercetarea unei fapte care mai întâi este urmărită ca infracțiune și ulterior s-a stabilit de către procuror că ea ar putea constitui contravenție;

– în situația în care prevederile art. 30 alin. (2) și (3) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 sunt incidente și în cazul sesizării din oficiu a organului de urmărire penală, dacă sunt aplicabile și în acest caz prevederile art. 13 alin. (3) teza a II- a din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001”.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 septembrie 2017.