Minuta deciziei nr. 15 din 18 septembrie 2017

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

Completul competent să judece recursul în interesul legii

Minuta deciziei nr.15                                                                Dosar nr. 935/1/2017

Şedinţa de la 18 septembrie 2017

 ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

 Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Timişoara şi, în consecinţă, stabileşte că:

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 539 alin. (2) din Codul de procedură penală, caracterul nelegal al măsurilor preventive privative de libertate trebuie să fie constatat explicit prin actele jurisdicţionale prevăzute în cuprinsul acestuia.

Hotărârea judecătorească de achitare, prin ea însăşi, nu poate constitui temei al stabilirii caracterului nelegal al măsurii privative de libertate.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 septembrie 2017.