Decizia nr. 67 din 2 octombrie 2017 referitor la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 2 raportat la art. 1 alin. (2) lit. e) pct. (i) din O.G. nr. 137/2000 pentru prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, în sensul de a se stabili dacă se poate reține existența unui tratament discriminatoriu în cazul în care tratamentul mai favorabil al unor angajați este rezultatul punerii în executare a unor hotărâri judecătorești prin care s-au acordat anumite drepturi salariale, în raport cu alți angajați cărora le-au fost acordate aceleași drepturi salariale prin hotărâri judecătorești identice; referitor la interpretarea și aplicarea art. 2 alin. (3) teza finală din O.G. nr. 137/2000, în sensul de a se stabili dacă instanța învestită cu soluționarea unei acțiuni în răspundere civilă delictuală întemeiată pe discriminare este ținută să analizeze exclusiv dacă hotărârile judecătorești irevocabile comparate sunt identice și să stabilească dacă pentru unii dintre angajați au fost executate, iar pentru alții s-a refuzat executarea ori este obligată sau are posibilitatea să analizeze legalitatea punerii în executare a hotărârilor judecătorești irevocabile pentru alți angajați decât reclamanții prin raportare la elementele concrete ale titlurilor executorii; referitor la interpretarea art. 2 alin. (3) teza finală din O.G. nr. 137/2000, în sensul de a se stabili care sunt reperele și criteriile pe care instanța le poate avea în vedere pentru a stabili dacă tratamentul diferențiat intră în sfera de reglementare a noțiunilor de ”justificare obiectivă” și ”scop legitim” și, respectiv pentru a califica metodele folosite drept ”adecvate și necesare”