Minuta deciziei nr. 69 din 09 octombrie 2017

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Minuta deciziei nr. 69                                   Dosar nr. 2003/1/2017

Sedinţa de la 9 octombrie 2017

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Botoşani – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 250/40/2017, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

„Interpretarea dispoziţiilor art. 69 alin. (4) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la prevederile art. 15 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, cu modificările ulterioare, în sensul de a lămuri ce fel de control poate efectua instanţa de contencios administrativ asupra ordinului prefectului prin care se constată încetarea de drept, înainte de termen, a mandatului de primar”.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 9 octombrie 2017.