ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept
Minuta deciziei nr. 83 Dosar nr. 1806/1/2017
Şedinţa din 20 noiembrie 2017
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Iaşi – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. 1483/89/2016, pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile privind dezlegarea următoarelor chestiuni de drept:
„În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanţii şi răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor agenţilor economici, autorităţilor sau instituţiilor publice, cu modificările ulterioare, contractul individual de muncă al persoanei angajate ca gestionar sau având şi atribuţii de gestionar, care a fost condamnată definitiv pentru una din infracţiunile prevăzute de textul indicat la pedeapsa închisorii cu suspendarea sub supraveghere, încetează de drept la data rămânerii definitive a hotărârii penale de condamnare?
În ipoteza unui răspuns afirmativ, textul legal – art. 4 din Legea nr. 22/1969 -reglementează un caz special, distinct de încetare de drept a raporturilor de muncă sau încetarea de drept operează prin interpretarea şi aplicarea extensivă a dispoziţiilor art. 56 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, fiind, în consecinţă, obligatorie şi emiterea unei decizii potrivit art. 56 alin. (2) din Codul muncii?”
Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 noiembrie 2017.