Minuta deciziei nr. 87 din 20 noiembrie 2017

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Minuta deciziei nr. 87                                              Dosar nr. 2182/1/2017

Şedinţa din 20 noiembrie 2017

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău – Secția I civilă, în dosarul nr. 176/110/2016, pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:

“Din coroborarea dispoziţiilor art. 1489 alin. (2) din Codul civil, art. 8 alin. (3) şi art. 18 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că pot fi acordate de instanţă doar dobânzi la dobânzile remuneratorii prevăzute într-un contract sau, dimpotrivă, că pot fi acordate şi dobânzi la dobânzile penalizatoare prevăzute de lege (dobânda legală)?”

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 noiembrie 2017.