ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept
Minuta deciziei nr. 31 Dosar nr. 363/1/2018
Şedinţa din 14 mai 2018
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Braşov – Secţia civilă, în dosarul nr. 2765/62/2017, referitoare la pronunţarea unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:
„Posibilitatea acordării punctajului suplimentar reglementat de art. II lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100/2008 pentru completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, aprobată prin Legea nr. 154/2009, în situaţia persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 iulie 1977 – 31 martie 2001 şi pentru care, în procedura de recalculare a pensiei, s-a utilizat ca stagiu complet de cotizare vechimea în muncă prevăzută de art. 14 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţă socială, cu modificările ulterioare, ca dispoziţie specială derogatorie de la prevederile art. 8 din acelaşi act normativ”.
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 mai 2018.