Minuta deciziei nr. 72 din 15 octombrie 2018

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Minuta deciziei nr.72                                                 Dosar nr. 1370/1/2018

Şedinţa din 15 octombrie 2018

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanţa – Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal în dosarul nr. 2168/88/2016/a1, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că:

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 102 alin. (1) teza I şi a II-a din Legea nr. 85/2014, cererile de admitere a creanţelor, formulate de creditorii cu creanţe anterioare datei de deschidere a procedurii, alţii decât salariaţii, trebuie să fie depuse la tribunal în termenul fixat prin hotărârea de deschidere a procedurii şi înregistrate într-un registru care se va păstra la grefa tribunalului.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 octombrie 2018.