Minuta deciziei nr. 79 din 12 noiembrie 2018

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Minuta deciziei nr. 79                                           Dosar nr. 1998/1/2018

Şedinţa din 12 noiembrie 2018

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite sesizările conexate formulate de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia I civilă, în dosarele nr. 3012/105/2017, nr. 3087/105/2017 şi nr. 3533/105/2017, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că, prin raportare la prevederile Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, cu modificările şi completările ulterioare, nu pot face obiect al medierii negocierile cu privire la acordarea/încadrarea în grupele I şi/sau a II-a de muncă, respectiv, condiţii deosebite şi/sau condiţii speciale.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 noiembrie 2018.