R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii
Şedinţa din 11 martie 2019
Minuta deciziei nr.8 Dosar nr.190/1/2019
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Timişoara.
În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 551 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, modificată prin Legea nr.169/2017, stabileşte următoarele:
Competenţa soluţionării cererii prin care o persoană privată de libertate solicită acordarea zilelor compensatorii în baza art. 551 din Legea nr. 254/2013 pentru restul de pedeapsă rezultat dintr-o condamnare anterioară şi care se regăseşte în pedeapsa în a cărei executare se află, revine instanţei de executare sau instanţei în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere, pe calea contestaţiei la executare întemeiate pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală.
Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 474 alin. (4) din Codul de procedură penală.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 martie 2019.