R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT ÎN MATERIE PENALĂ
Minuta deciziei nr. 5 Dosar nr. 41/1/2019
Şedinţa din data de 21 martie 2019
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
I. Respinge ca inadmisibilă sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanța – Secția penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie în dosarul nr.18348/212/2016, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarelor chestiuni de drept:
1) „Dacă, în interpretarea art.155 alin.1 din Codul penal, cauza de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale constând în îndeplinirea unor acte de procedură în cauză îşi produce efectele numai în cazul oricărui act de procedură care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului în desfăşurarea procesului penal”.
2) „Dacă actele de procedură îndeplinite anterior publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei nr. 297/26.04.2018 a Curţii Constituţionale, cu respectarea art.155 alin.1 din Codul penal, în forma în vigoare la data efectuării lor, au condus la întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale în cauzele aflate pe rol”.
II. Respinge ca inadmisibilă sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj – Secţia penală şi de minori în dosarul nr. 8402/211/2016/a2 prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarelor chestiuni de drept:
1) „Dacă termenul de prescripţie se întrerupe prin actele de procedură comunicate inculpatului sau acesta nu se mai întrerupe, nefiind legiferat în prezent prin ce acte se întrerupe cursul termenului prescripţiei”.
2) „Dacă actele de întrerupere a cursului termenului prescripţiei răspunderii penale îndeplinite sub imperiul Codului penal anterior sau al Noului Cod penal până la data publicării Deciziei C.C.R. nr.297/2018 îşi produc efectele şi ulterior acestei decizii”.
Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin.(3) din Codul de procedură penală.