R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii
Minuta deciziei nr.11 Dosar nr. 198/1/2019
Şedinţa de la 8 aprilie 2019
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 193 raportat la art. 199 alin. (1) din Codul penal, stabileşte că:
Pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe săvârşită asupra unui membru de familie prevăzută de art. 193 raportat la art. 199 alin. (1) din Codul penal, atunci când acţiunea penală a fost pusă în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, încetarea procesului penal poate fi dispusă numai ca efect al retragerii plângerii prealabile şi nu ca efect al împăcării.
Obligatorie, conform dispoziţiilor art. 474 alin. (4) din Codul de procedură penală.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 8 aprilie 2019.