R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii
Şedinţa din 20 mai 2019
Minuta deciziei nr. 15 Dosar nr.737/1/2019
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în interesul legii promovat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, în consecință, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 318 alin. (6) lit. c) din Codul de procedură penală, stabileşte că:
În ipoteza renunțării la urmărirea penală faţă de un suspect sau inculpat minor care a împlinit vârsta de 16 ani poate fi dispusă faţă de acesta obligația prestării unei munci neremunerate în folosul comunității.
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 474 alin. (4) din Codul de procedură penală.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 mai 2019.