Minuta deciziei nr. 16 din 20 mai 2019

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

Completul competent să judece recursul în interesul legii

Minuta deciziei nr.16                                                                                 Dosar nr. 266/1/2019

Şedinţa din 20 mai 2019

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

 

Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti şi, în consecinţă, stabileşte că:

În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 entitatea notificată va înainta dispoziţia, la emiterea căreia a fost obligată de instanţă, împreună cu dosarul administrativ, direct către Secretariatul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 mai 2019.