R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT ÎN MATERIE PENALĂ
Minuta deciziei nr. 15 Dosar nr. 1274/1/2019
Şedinţa din data de 24 septembrie 2019
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploiești – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. 1479/284/2018 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Dacă, potrivit art. 334 alin.(4) din Codul penal, un vehicul înmatriculat în alt stat, pentru care nu este încheiat un contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă valabil, se circumscrie noțiunii de vehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulație în România”.
Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 septembrie 2019.