ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMUNICAT DE PRESĂ
cu privire la desemnarea unui membru titular pentru Completul de 5 judecători Penal 3 – 2018
Având în vedere dispozițiile art.32 alin.(4) din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare și art.291 alin.(2) din Regulamentul pentru organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție;
La data de 9 octombrie 2019, orele 1000, la sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Sala M3, va avea loc desemnarea, prin tragere la sorți, în ședință publică, a unui membru titular pentru Completul de 5 judecători Penal 3 – 2018 în locul doamnei judecător Silvia Cerbu, eliberată din funcție, prin pensionare, la data de 1 octombrie 2019.
BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE