R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii
Minuta deciziei nr. 26 Dosar nr. 738/1/2019
Şedinţa din 11 noiembrie 2019
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca inadmisibil recursul în interesul legii formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind: „admisibilitatea cererilor de încuviinţare a executării silite pornite de instituţiile de credit împotriva Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru I.M.M. prin invocarea ca titlu executoriu a contractelor de garantare, raportat la dispoziţiile art. 11 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2013 şi art. 11 alin. (5) din Anexa 1 a Ordinului nr. 8/2014 al Ministerului Finanţelor Publice”.
Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 noiembrie 2019.