Minuta deciziei nr. 30 din 11 noiembrie 2019

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

Completul competent să judece recursul în interesul legii

Minuta deciziei nr. 30                                                                    Dosar nr. 1140/1/2019

Şedinţa de la 11 noiembrie 2019

 

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov şi, în consecinţă, stabileşte că:

În interpretarea şi aplicarea Hotărârii Guvernului nr. 363/2010 privind aprobarea standardelor de cost pentru obiective de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, abrogată prin art. I lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2018 pentru abrogarea unor dispoziţii legale în domeniul investiţiilor finanţate din fonduri publice, normele referitoare la cheltuielile indirecte şi de profit, cheltuielile de proiectare şi inginerie, consultanţă şi asistenţă tehnică au avut natura juridică a unor norme de recomandare, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 250/2017 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2017 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri privind realizarea investiţiilor finanţate din fonduri publice, prin care s-a instituit obligativitatea standardelor de cost.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 noiembrie 2019.