Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
C O M U N I C A T
În ședința din 17 februarie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, legal constituit în fiecare cauză, a soluționat două recursuri în interesul legii, fiind pronunțate următoarele soluții:
Decizia nr.6 în dosarul nr.3032/1/2019
Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel București şi de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie și stabilește :
În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 228 alin.(1) raportat la art.229 alin. (1) lit. e) din Codul Penal:
„Fapta de furt săvârşită prin scoaterea/ruperea sistemului de siguranţă plasat pe bun întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 228 alin.(1) raportat art. 229 alin. (1) lit. e) din Codul Penal.”
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 474 alin. (4) din Codul de procedură penală.
Pronunțată, în ședință publică, azi 17 februarie 2020.
Decizia nr.7 în dosarul nr.3033/1/2019
Admite recursul în interesul legii promovat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti şi stabileşte că:
În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 44 alin.(2) din Codul penal, în cazul pluralităţii intermediare de infracţiuni, în ipoteza în care primul şi/sau a doilea termen al pluralităţii intermediare este format dintr-un concurs de infracţiuni, contopirea tuturor pedepselor stabilite se realizează, în cadrul unei operaţiuni unice, potrivit dispoziţiilor referitoare la concursul de infracţiuni.
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 474 alin.(4) din Codul de procedură penală.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 februarie 2020.
După redactarea considerentelor şi semnarea deciziilor, acestea se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Biroul de Informare şi Relaţii Publice