Comunicat privind decizia pronunţată în recurs în interesul legii în şedinţa din 6 aprilie 2020

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

 C O M U N I C A T

În ședința din 6 aprilie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, legal constituit în cauză, a soluționat un recurs în interesul legii, fiind pronunțată următoarea soluție:

Decizia nr.10 în dosarul nr.69/1/2020

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov pentru pronunţarea unui recurs în interesul legii asupra următoarelor probleme de drept:

a) interpretarea sintagmelor „obiect al contractului” şi „preţul contractului”, prevăzute la art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, precum şi a sintagmei „preţul total al contractului” prezentă în conţinutul unor hotărâri judecătoreşti, respectiv dacă o clauză care reglementează valoarea unui comision de întocmire/analiză dosar sau de gestionare/administrare a creditului este inclusă în noţiunile menţionate anterior, fiind exceptată de la controlul caracterului abuziv în măsura în care este exprimată într-un limbaj uşor inteligibil;

b) în aplicarea art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, raportat la noţiunea de clauze „exprimate într-un limbaj uşor inteligibil”, să se clarifice necesitatea menţionării prestaţiilor băncii ce urmează a fi efectuate în contrapartida comisioanelor, chiar şi atunci când scopul perceperii comisioanelor poate fi uşor dedus din denumirea acestora sau din dispoziţiile legale sau contractuale incidente, pentru a se considera că acele clauze sunt redactate într-un limbaj uşor inteligibil;

c) în aplicarea art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, să se stabilească în ce măsură lipsa detalierii scopului perceperii comisioanelor, respectiv lipsa indicării prestaţiilor/activităţilor efectuate de Bancă în contrapartida comisioanelor percepute creează automat un dezechilibru semnificativ în defavoarea consumatorului;

d) în aplicarea art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, să se clarifice în ce măsură valoarea (cuantumul) comisioanelor poate fi un element în funcţie de care se apreciază dezechilibrul semnificativ în defavoarea consumatorului.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 aprilie 2020.

După redactarea considerentelor şi semnarea deciziei, aceasta se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Biroul de Informare şi Relaţii Publice