ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept
Minuta deciziei nr. 54 Dosar nr. 1228/1/2020
Ședința din 14 septembrie 2020
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite sesizarea formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia I civilă, în dosarul nr. 21840/3/2016, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că:
În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) teza a doua din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările şi completările ulterioare, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate (…) în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, respectiv hotărârile pronunţate în cererile formulate în temeiul art. 538 din Codul de procedură penală.
Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 septembrie 2020.