Comunicat privind deciziile pronunţate în recurs în interesul legii în şedinţa din 15 martie 2021

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

 C O M U N I C A T

 

În ședința din 15 martie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, legal constituit în fiecare dintre cauze, a soluționat două recursuri în interesul legii, fiind pronunțate următoarele soluții:

 

Decizia nr.3 în dosarul nr.3345/1/2020

 

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj pentru pronunţarea unui recurs în interesul legii asupra următoarei probleme de drept: Principiul nominalismului monetar, reglementat prin dispoziţiile art. 1578 din Codul civil de la 1864 şi art. 1488 alin. (1) din noul Cod civil, este aplicabil şi contractelor de împrumut încheiate pe teritoriul României între un consumator şi un furnizor de servicii financiare, în cazul cărora suma împrumutată este stabilită în monedă străină, iar restituirea împrumutului prin plăţi periodice (lunare) se realizează în aceeaşi monedă?”.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 martie 2021.

 

Decizia nr.4 în dosarul nr.3397/1/2020

 

Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj şi, în consecinţă, stabileşte că:

În aplicarea dispoziţiilor art. 45 alin. (1) lit. a) şi art. 43 alin. (7) din Legea nr. 85/2014 coroborate cu prevederile art. 480 alin. (2) şi alin. (3) din Codul de procedură civilă, curtea de apel, învestită cu soluționarea apelului declarat împotriva hotărârii judecătorului-sindic prin care s-a respins o cerere de trecere a debitorului la procedura falimentului sau prin care confirmă un plan de reorganizare, admițând apelul, va anula hotărârea și va trimite cauza judecătorului-sindic, cu dispoziție obligatorie de trecere a debitorului în faliment.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 martie 2021.

 

După redactarea considerentelor şi semnarea deciziilor, acestea se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Biroul de Informare şi Relaţii Publice