Comunicat privind deciziile pronunţate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă în şedinţa din 1 octombrie 2018

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Biroul de Informare şi Relaţii Publice

 

C O M U N I C A T

 

În şedinţa din 1 octombrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă, legal constituit în fiecare dintre cauze, a soluționat patru sesizări în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, fiind pronunțate următoarele soluții:

 

Decizia nr.63  în dosarul nr. 1685/1/2018

 

Respinge ca inadmisibilă sesizarea formulată de Curtea de Apel Piteşti – Secţia I civilă în dosarul nr. 4656/109/2016 cu privire la dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „interpretarea dispoziţiilor art. 2964 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 571 din 22 decembrie 2003 privind Codul fiscal, respectiv art. 139 alin. (1) lit. i) şi art. 155 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227 din 8 septembrie 2015 privind Codul fiscal, în sensul dacă există sau nu obligaţia de plată a C.A.S. şi C.A.S.S. şi pentru veniturile reprezentate de dobânzile legale acordate pentru plata cu întârziere a drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti ce constituie titluri executorii”.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 octombrie 2018.

 

Decizia nr.64  în dosarul nr.1648/1/2018

 

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secția a II-a civilă, în dosarul nr. 2644/1/2017, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: În interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 11 şi art. 493 alin. (5) din Codul de procedură civilă, este admisibilă cererea de revizuire a unei decizii pronunţate în completul de filtru, faţă de sintagma „nu este supusă niciunei căi de atac”, atunci când, în urma sesizării Curţii Constituţionale, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a textului de lege care a stat la baza soluţionării recursului, după pronunţarea hotărârii în completul de filtru, decizie care poate constitui temei de revizuire, conform textului şi jurisprudenţei Curţii Constituţionale?

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 octombrie 2018.

 

Decizia nr.65  în dosarul nr.1624/1/2018

 

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Gorj – Secţia I civilă, în dosarul nr. 11349/318/2017, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile privind interpretarea sintagmei „continuarea studiilor” cuprinsă în dispoziţiile art. 499 alin. (3) din Codul civil.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 octombrie 2018.

 

Decizia nr.66  în dosarul nr.1320/1/2018

 

Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 156/39/2018, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabilește că:

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 65, art. 104 alin. (3), art. 133 şi art. 134 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, cu modificările şi completările ulterioare, autoritatea contractantă învestită cu reevaluarea ofertei în urma controlului de legalitate exercitat de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor şi/sau instanţa de judecată are posibilitatea de a verifica toate elementele tehnice şi aspectele financiare ale ofertei apte a demonstra admisibilitatea ei dacă din mijloacele de probă administrate nu rezultă verificarea lor anterioară.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 1 octombrie 2018.

 

 

După redactarea considerentelor şi semnarea deciziilor, acestea se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Purtător de cuvânt al

Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Judecător Minodora Condoiu