Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Biroul de Informare şi Relaţii Publice
C O M U N I C A T
În şedinţa din 11 februarie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă, legal constituit în fiecare dintre cauze, a soluționat două sesizări în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, fiind pronunțate următoarele soluții:
Decizia nr.6 în dosarul nr. 2877/1/2018
Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia I civilă, în dosarul nr. 7577/105/2017, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:
„Lămurirea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 165 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la noţiunea de „salarii brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă”, prin raportare la actele normative ce reglementau modul de întocmire a carnetului de muncă şi care stabileau că în acesta se înscrie retribuţia tarifară de încadrare”.
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 februarie 2019.
Decizia nr.7 în dosarul nr.2880/1/2018
Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 13952/271/2016, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile și, în consecință, stabilește că:
În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, pot solicita stingerea obligațiilor izvorâte din contractele de credit debitorii care sunt supuși în continuare unei executări silite, deși executarea silită a imobilului ipotecat a fost finalizată prin adjudecare, instanța de judecată astfel învestită urmând să verifice dacă sunt îndeplinite condițiile referitoare la existența impreviziunii.
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 februarie 2019.
După redactarea considerentelor şi semnarea deciziilor, acestea se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Purtător de cuvânt al
Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Judecător Minodora Condoiu