Comunicat privind deciziile pronunţate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală în şedinţa din 17 aprilie 2019

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Biroul de Informare şi Relaţii Publice

C O M U N I C A T

În ședința din 17 aprilie 2019, Înalta Curte de Casație şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, legal constituit în fiecare dintre cauze, a soluționat trei sesizări în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, fiind pronunțate următoarele soluții:

 

Decizia nr.9  în dosarul nr.376/1/2019

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. 2571/279/2016 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

„Dacă în interpretarea art. 421 punctul 2 lit. b) teza a II-a din Codul  de procedură penală, noţiunea de faptă, din sintagma „(…) instanţa nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare (…)”, include în sfera sa de conţinut şi înţelesul unui act material din cuprinsul unei infracţiuni continuate, astfel cum este acesta definit la art. 35 alin. (1) din Codul penal, respectiv  „acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni.”

Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 aprilie 2019.

 

Decizia nr.10  în dosarul nr.377/1/2019

Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală, în dosarul nr.17643/4/2017 (3018/2018), prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept: „Poate fi subiect activ al infracţiunii de mărturie mincinoasă participantul la comiterea unei infracţiuni care a fost judecat separat de ceilalţi participanţi şi audiat ulterior ca martor în cauza disjunsă cu privire la aceşti din urmă participanţi?”

Stabileşte că participantul la comiterea unei infracţiuni care a fost judecat separat de ceilalţi participanţi şi audiat ulterior ca martor, în cauza disjunsă, nu poate avea calitatea de subiect activ al infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de art.273 din Codul penal.

Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art.477 alin.(3) din Codul de procedură penală.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 aprilie 2019.

 

Decizia nr.11  în dosarul nr.525/1/2019 conexat cu 526/1/2019

Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia penală, în dosarele nr. 2309/107/2018 și nr. 2366/107/2018, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept: „în aplicarea art.539 alin. (2) din Codul de procedură penală, în situaţia în care instanţa care a pronunţat hotărârea definitivă de achitare nu s-a pronunţat cu privire la caracterul legal sau nelegal al privării de libertate în cursul procesului penal a inculpatului achitat, se poate stabili acest caracter pe calea contestaţiei la executare întemeiată pe prevederile art.598 alin. (1) lit. d) sau art.598 alin. (1) lit. c) teza I din Codul de procedură penală”.

Stabileşte că, în aplicarea art.539 alin. (2) din Codul de procedură penală caracterul legal sau nelegal al privării de libertate în cursul procesului penal a inculpatului achitat prin hotărâre definitivă, nu se poate stabili pe calea contestaţiei la executare întemeiată pe prevederile art.598 alin. (1) lit. d) sau art.598 alin. (1) lit.c) teza I din Codul de procedură penală.

Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art.477 alin.(3) din Codul de procedură penală.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 17 aprilie 2019.

 

După redactarea considerentelor şi semnarea deciziei, aceasta se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Purtător de cuvânt al

Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Judecător Minodora Condoiu