Comunicat privind deciziile pronunţate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală în şedinţa din 28 februarie 2017

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Biroul de Informare şi Relaţii Publice

 

C O M U N I C A T

În şedinţa din 28 februarie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, constituit potrivit legii, a soluţionat sesizările în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, fiind pronunţate următoarele soluţii:

 

Decizia nr.3  în dosarul nr.3936/1/2016

 

Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel București, Secţia a II-a penală prin încheierea din data de 17 noiembrie 2016, în dosarul nr. 10693/3/2016 (2079/2016), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept: „atunci, când o persoană comite, în aceeaşi împrejurare, una sau mai multe acţiuni care pot constitui elementul material conform enumerării din art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 având ca obiect material mai multe categorii de droguri, prevăzute în tabele diferite (de risc şi de mare risc) ne aflăm în prezenţa unui concurs de infracţiuni prevăzut de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi art. 2 alin. (2) din aceeaşi lege cu aplicarea art. 38 din Codul penal, sau a unei unităţi legale de infracţiuni sub forma infracţiunii continuate, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal, ori a infracţiunii complexe prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (2) din Codul penal” şi stabileşte:

În interpretarea dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată cu modificările şi completările ulterioare, săvârşirea, în aceeaşi împrejurare, a unei singure acţiuni dintre cele enumerate în alineatul (1) al acestui articol, care are ca obiect atât droguri de risc, cât şi droguri de mare risc, reprezintă o infracţiune simplă, ca formă a unităţii naturale de infracţiune, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ. 

Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit dispoziţiilor art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2017.

 

Decizia nr.4  în dosarul nr.4020/1/2016

 

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel  Constanţa – Secţia penală şi pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. 685/36/2015, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei probleme de drept: „Dacă în interpretarea şi aplicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 397 din data de 15.06.2016, privind încheierea unui acord de mediere referitor la infracţiunile pentru care poate interveni împăcarea, intră sub incidenţa legii penale mai favorabile, dispoziţiile art.5 din Codul penal”.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 februarie 2017.

 

Decizia nr.5  în dosarul nr.4087/1/2016

 

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanţa – Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie în dosarul nr. 4318/118/2015 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

Este funcţionar public în sensul art. 175 alin. (1) lit. b teza a II-a din Codul penal sau este considerată funcţionar public în sensul art. 175 alin. (2) din Codul penal, persoana fizică acționând în calitate de medic şef de secţie la un spital public, prevăzut de art. 163 din Legea nr. 95/2006, în baza unui contract de administrare prevăzut de art. 185 alin. 5 din Legea nr. 95/2006, fără a avea încheiat în acelaşi timp un contract individual de muncă, distinct, pe o perioadă nedeterminată cu respectivul spital public, în ceea ce priveşte activitatea de medic curant în cadrul secţiei pe care o conduce.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 februarie 2017.

 

Decizia nr.6  în dosarul nr.4056/1/2016

 

Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Timişoara – Secţia Penală în dosarul nr. 9694/55/2015, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Interpretarea dispoziţiilor art. 2531 din Codul penal din 1969,  în sensul de a lămuri dacă intră sub incidenţa Deciziei Curţii Constituţionale  nr. 603 din 6 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.845 din 13 noiembrie 2015 (prin care s-a constatat că sintagma „raporturi comerciale” din cuprinsul dispoziţiilor art. 301 alin. (1) din Codul penal este neconstituţională), fiind dezincriminată, fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat  la luarea unei decizii  prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale în sensul art. 2531 din Codul penal din 1969, în situaţia în care atât actul  sau decizia funcţionarului public, cât şi raporturile comerciale cu beneficiarul, au avut loc anterior datei de 01.10.2011 când a intrat în vigoare Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, când noţiunea de „raport comercial” avea un înţeles normativ determinat şi determinabil prin prisma dispoziţiilor Codului comercial, cum s-a stabilit în par. 20 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 603 din 6 octombrie 2015” şi stabileşte:

Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial pentru o persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale, intră sub incidenţa Deciziei Curţii Constituţionale nr. 603 din 6 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 noiembrie 2015, fiind dezincriminată, indiferent de data îndeplinirii actului ori a participării la luarea deciziei şi indiferent de data raporturilor comerciale. 

Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 februarie 2017.

 

După redactarea considerentelor şi semnarea deciziilor, acestea se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

 

 

Purtător de cuvânt al

Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Judecător Minodora Condoiu