Comunicat privind decizia pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală în şedinţa din 7 iunie 2021

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

C O M U N I C A T

În şedinţa din 7 iunie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, legal constituit în cauză, a soluționat o sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, fiind pronunțată următoarea soluție:

Decizia nr.37  în dosarul nr.769/1/2021

Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia penală prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept: „Publicarea de anunțuri fictive online care a avut drept consecință producerea unei pagube, fără ca prin această activitate să se intervină asupra sistemului informatic sau asupra datelor informatice prelucrate de acesta, realizează condițiile de tipicitate ale infracțiunii de fraudă informatică, prevăzute de art. 249 din Codul penal (în modalitatea alternativă a „introducerii de date informatice”) sau ale infracțiunii de înșelăciune, prevăzute de art. 244 alin. (2) din Codul penal (în modalitatea alternativă „prin alte mijloace frauduloase”)?”

Stabileşte că publicarea de anunțuri fictive online care a avut drept consecință producerea unei pagube, fără ca prin această activitate să se intervină asupra sistemului informatic sau asupra datelor informatice prelucrate de acesta, realizează condițiile de tipicitate ale infracțiunii de înșelăciune, prevăzute de art. 244 din Codul penal.

Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 07 iunie 2021.

După redactarea considerentelor şi semnarea deciziei, aceasta se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.