Comunicat privind deciziile pronunţate în recurs în interesul legii în şedinţa din 6 decembrie 2021

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

 C O M U N I C A T

În ședința din 6 decembrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, legal constituit în fiecare dintre cauze, a soluționat două recursuri în interesul legii, fiind pronunțate următoarele soluții:

 

Decizia nr.27 în dosarul nr.2618/1/2021

Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti și, în consecinţă, stabileşte că:

În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 131 alin. (1), art. 714 alin. (1) şi art. 719 alin. (7) din Codul de procedură civilă, instanţa învestită cu o cerere de suspendare provizorie a executării este obligată să îşi verifice competenţa potrivit dispoziţiilor generale, iar în cazul în care constată că nu este competentă să soluţioneze cauza pe fond, trebuie să pronunţe o soluţie de declinare a competenţei în favoarea instanţei de executare.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 decembrie 2021.

Decizia nr.28 în dosarul nr.2705/1/2021

Admite recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție și, în consecinţă, stabileşte că:

În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 58 alin. (5) din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată, modificată şi completată, art. 94 pct. 1 lit. b) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, modificată şi completată (atât în redactarea anterioară Legii nr. 310/2018, cât şi în redactarea ulterioară acestei legi), art. 100 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, art. 2 alin. (1) lit. c), f) şi i) şi alin. (2) şi art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată şi completată, revine judecătoriilor competenţa materială procesuală de soluţionare în primă instanţă a cererilor în anulare/contestațiilor formulate împotriva dispozițiilor emise de primari în soluționarea cererilor de rectificare a actelor de stare civilă.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 decembrie 2021.

După redactarea considerentelor şi semnarea deciziilor, acestea se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Biroul de Informare şi Relaţii Publice