Minuta deciziei nr. 19 din 3 octombrie 2022

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii

Minuta deciziei nr. 19                                        Dosar nr. 1276/1/2022

Şedinţa din 3 octombrie 2022

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

 

Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj şi, în consecinţă, stabileşte că:

În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 262 alin. (4), prin raportare la prevederile art. 75 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare, căile de atac promovate de debitorul societate de asigurare/reasigurare faţă de care a fost deschisă procedura falimentului, împotriva hotărârilor judecătoreşti prin care au fost soluţionate acţiunile unui/unor creditor/creditori pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului introduse pe rolul instanţelor înaintea deschiderii acestei proceduri, nu sunt suspendate de drept.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 octombrie 2022.