Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
C O M U N I C A T
În şedinţa din 7 noiembrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă, legal constituit în fiecare dintre cauze, a soluționat două sesizări în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, fiind pronunțate următoarele soluții:
Decizia nr.72 în dosarul nr. 1508/1/2022
Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj – Secția a III-a contencios administrativ şi fiscal, prin Încheierea din 16 mai 2022, pronunțată în Dosarul nr. 2.194/100/2020, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
Dacă încheierea convențiilor și achitarea subvențiilor prevăzute de dispozițiile art. 85 alin. (1) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj şi stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare, este condiționată doar de depunerea unei cereri de către angajator, în termen de 12 luni de la data încheierii contractului de muncă cu o persoană ce face parte din categoriile la care se referă acest text legal, sau dacă trebuie, în plus, ca în această perioadă de 12 luni să existe şi fonduri/credite bugetare aprobate în acest scop de către ordonatorii superiori de credite.
Obligatorie, potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 noiembrie 2022.
Decizia nr.73 în dosarul nr. 1572/1/2022
Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Încheierea din 9 iunie 2022, pronunțată în Dosarul nr. 1.653/110/2021, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept şi, în consecinţă, stabileşte că:
În interpretarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) şi lit. b) teza finală din Legea nr. 309/2002 privind recunoașterea și acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, cu modificările și completările ulterioare, văduvele supraviețuitoare care nu s-au recăsătorit beneficiază nu doar de scutirea de la plata taxei de abonament la radio şi televizor, ci şi de asistență medicală şi medicamente în mod gratuit, atât în tratamentul ambulatoriu, cât şi în timpul spitalizării.
Obligatorie, potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 noiembrie 2022.
După redactarea considerentelor şi semnarea deciziilor, acestea se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Biroul de Informare şi Relaţii Publice