Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
C O M U N I C A T
În şedinţa din 14 noiembrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă, legal constituit în fiecare dintre cauze, a soluționat trei sesizări în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, fiind pronunțate următoarele soluții:
Decizia nr.75 în dosarul nr. 593/1/2022
Admite sesizarea formulată de Tribunalul Dolj – Secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 7578/63/2021, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 154 alin. (1), (6) și (6)1, art. 163 alin. (5), art. 164 alin. (4) şi art.175 alin. (1) din Codul de procedură civilă, stabileşte că:
Efectuarea procedurii de citare, în conformitate cu dispoziţiile art. 154 alin. (6) din Codul de procedură civilă, dacă partea a solicitat şi a indicat datele corespunzătoare în acest scop, constituie o modalitate principală de comunicare a actelor de procedură, fără a fi condiţionată de efectuarea procedurii în format letric conform dispoziţiilor art. 154 alin. (1) din acelaşi act normativ.
Actul de citare a părţii în proces, într-o altă modalitate decât cea invocată prin cererea adresată instanţei, este lovit de nulitate în temeiul dispoziţiilor art. 175 alin. (1) din Codul de procedură civilă, dacă prin nerespectarea modalităţii de comunicare a actului de procedură s-a adus părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea acestuia, fără a fi condiţionată de utilizarea procedurii înscrierii în fals, în temeiul dispoziţiilor art. 163 alin. (5) şi art. 164 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 noiembrie 2022.
Decizia nr.76 în dosarul nr. 1818/1/2022
Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Bucureşti -Secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. 21478/299/2020, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
„Dacă, în interpretarea prevederilor art. 781 alin. (5) lit. c) din Codul de procedură civilă, noţiunea de sume aferente plăţii drepturilor salariale viitoare are în vedere acele sume a căror destinaţie este în mod neechivoc stabilită astfel anterior sau cel mai târziu la momentul înfiinţării popririi (de pildă, prin descrierea contului ca fiind destinat plăţii drepturilor salariale) ori dacă această destinaţie specială poate fi apreciată de terţul poprit ulterior pe baza unei solicitări formulate de către debitor pentru eliberarea unor sume în vederea plăţii unor drepturi salariale.
Dacă, în interpretarea prevederilor art. 781 alin. (5) lit. c) coroborate cu cele ale art. 784 alin. (1) ultima teză din Codul de procedură civilă, ulterior indisponibilizării de către terţul poprit a sumelor aflate într-un cont al debitorului, terţul poprit poate elibera, la cererea debitorului, sume de bani solicitate de acesta din urmă în vederea plăţii unor drepturi salariale.”
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 noiembrie 2022.
Decizia nr.77 în dosarul nr. 1909/1/2022
Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău -Secţia I civilă, în dosarul nr. 3413/110/2019, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
„Art. 28 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare, se interpretează în sensul că exclude din baza de calcul al pensiei militare sporul TBC/HIV acordat cu caracter permanent fostului salariat?”.
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 noiembrie 2022.
După redactarea considerentelor şi semnarea deciziilor, acestea se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Biroul de Informare şi Relaţii Publice