Minuta deciziei nr. 4 din 24 aprilie 2023

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii

Minuta deciziei nr. 4                                    Dosar nr. 268/1/2023

Şedinţa din 24 aprilie 2023

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Galaţi şi, în consecinţă, stabileşte că:

În interpretarea şi aplicarea unitară a dispozițiilor art. 129 alin. (2) pct. 2, art. 130 alin. (2), art. 131 alin. (1), art. 133 şi art. 136 din Codul de procedură civilă, competența materială procesuală a instanței de control judiciar se va determina:

  • cu respectarea specializării primei instanțe (complet/secție), care se va aplica în mod corespunzător și în calea de atac;
  • în considerarea obiectului și naturii litigiului, astfel cum au fost acestea stabilite de instanța de fond, în cazul soluționării în prim grad de jurisdicție a litigiului de către o instanță care nu cuprinde structuri specializate (secții/completuri).

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 aprilie 2023.