Comunicat privind decizia pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă în şedinţa din 26 iunie 2023

Înalta Curte de Casație și Justiție 

C O M U N I C A T 

 

În şedinţa din 26 iunie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă, legal constituit în cauză, a soluţionat o sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, fiind pronunţată următoarea soluție: 

Decizia nr. 48 în dosarul nr. 1179/1/2023 

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanţa – Secţia I civilă, în dosarul nr. 7366/118/2019, pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, cu privire la următoarea chestiune de drept:

În cazul litigiilor în care reclamantul solicită obligarea Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor la soluţionarea dosarului prin emiterea unei decizii de compensare care să conţină numărul de puncte, atunci când aceasta nu a soluţionat dosarul până la data introducerii acţiunii şi nici ulterior, valoarea despăgubirilor exprimată în numărul de puncte se stabileşte în funcţie de valoarea actuală de piaţă a imobilului, valoarea imobilului conform grilei notariale aferente anului anterior sesizării instanţei sau pronunţării hotărârii în primă instanţă ori valoarea imobilului conform grilei notariale aferente anului 2013?

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 iunie 2023. 

După redactarea considerentelor şi semnarea deciziei, aceasta se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Biroul de Informare și Relații Publice