ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept
Minuta deciziei nr. 48 Dosar nr. 1179/1/2023
Ședința din 26 iunie 2023
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanţa – Secţia I civilă, în dosarul nr. 7366/118/2019, pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, cu privire la următoarea chestiune de drept:
În cazul litigiilor în care reclamantul solicită obligarea Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor la soluţionarea dosarului prin emiterea unei decizii de compensare care să conţină numărul de puncte, atunci când aceasta nu a soluţionat dosarul până la data introducerii acţiunii şi nici ulterior, valoarea despăgubirilor exprimată în numărul de puncte se stabileşte în funcţie de valoarea actuală de piaţă a imobilului, valoarea imobilului conform grilei notariale aferente anului anterior sesizării instanţei sau pronunţării hotărârii în primă instanţă ori valoarea imobilului conform grilei notariale aferente anului 2013?
Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 iunie 2023.