Minuta deciziei nr. 50 din 18 septembrie 2023

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Minuta deciziei nr. 50                                             Dosar nr. 1128/1/2023

Ședința din 18 septembrie 2023

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite sesizarea formulată de Tribunalul Mureş – Secția civilă, în dosarul nr. 1627/320/2022, pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile şi, în consecință, stabilește că:

În interpretarea dispoziţiilor art. 138 alin. (1) şi art. 139 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare, raportate la prevederile art. 220 alin. (10) și art. 215 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, în cazul în care s-a dispus atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere, potrivit prevederilor legislației privind insolvența, în pasivul debitorului insolvent fiind cuprinse şi creanțe fiscale, termenul de prescripție a executării silite este cel de 3 ani prevăzut de Codul de procedură civilă.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 septembrie 2023.