Minuta deciziei nr. 68 din 9 octombrie 2023

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Minuta deciziei nr. 68                                            Dosar nr. 1649/1/2023

Ședința de la 9 octombrie 2023

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

 

Admite sesizările formulate de Tribunalul Constanţa – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Încheierea din 31 mai 2023, pronunțată în Dosarul nr. 8.923/118/2022, şi prin Încheierea din 31 mai 2023, pronunţată în Dosarul nr. 8.890/118/2022 şi, în consecinţă, stabileşte că:

În interpretarea dispoziţiilor art. 3alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de aceste prevederi pot beneficia numai copiii persoanelor care erau născute sau cel puţin concepute la data determinată a refugiului, expulzării sau strămutării în altă localitate, evenimente prevăzute de art. 1 alin. (1) lit. c) din ordonanţă.

Obligatorie, potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 octombrie 2023.