Decizia nr. 23 din 27 noiembrie 2023

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Completul competent sa judece recursul în interesul legii

Decizie nr. 23/2023 din 27 noiembrie 2023                                         Dosar nr. 2391/1/2023 

Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 90 din 31 ianuarie 2024

Corina-Alina Corbu – preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – preşedintele completului
Carmen Elena Popoiag – preşedintele delegat al Secţiei I civile
Marian Budă – preşedintele Secţiei a II-a civile
Ionel Barbă – preşedintele delegat al Secţiei de contencios administrativ şi fiscal
Eleni Cristina Marcu – preşedintele delegat al Secţiei penale
Lavinia Dascălu – judecător la Secţia I civilă
Adina Georgeta Ponea – judecător la Secţia I civilă
Lavinia Curelea – judecător la Secţia I civilă
Mirela Vişan – judecător la Secţia I civilă
Andreia Liana Constanda – judecător la Secţia I civilă
Ileana Ruxandra Tirică – judecător la Secţia I civilă
Virginia Florentina Duminecă – judecător la Secţia a II-a civilă
Valentina Vrabie – judecător la Secţia a II-a civilă
Diana Manole – judecător la Secţia a II-a civilă
Ruxandra Monica Duţă – judecător la Secţia a II-a civilă
Veronica Magdalena Dănăilă – judecător la Secţia a II-a civilă
Minodora Condoiu – judecător la Secţia a II-a civilă
Ramona Maria Gliga – judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Decebal Constantin Vlad – judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Elena Diana Tămagă – judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Carmen Mihaela Voinescu – judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Vasile Bîcu – judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Liliana Vişan – judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Leontina Şerban – judecător la Secţia penală
Andrei Claudiu Rus – judecător la Secţia penală

 

1. Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii este legal constituit, în conformitate cu dispoziţiile art. 516 alin. (2) din Codul de procedură civilă, raportat la art. 31 alin. (4) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul).

2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

3. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna procuror Antonia Constantin.

4. La şedinţa de judecată participă doamna magistratasistent Ileana Peligrad, desemnată pentru această cauză în conformitate cu dispoziţiile art. 32 din Regulament.

5. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a luat în examinare recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Alba Iulia cu privire la următoarea problemă de drept:

”  îndreptăţirea sau nu a asistentului personal al persoanei cu handicap grav la acordarea sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, reglementat în cuprinsul anexei nr. 9 pct. IV lit. A subpunctul 2 din Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, cu precizarea că, în ipoteza unui răspuns afirmativ, se impune a se statua dacă acordarea sporului este condiţionată sau nu de existenţa unui buletin de expertizare a locului de muncă, în condiţiile în care, de principiu, locul de muncă al asistentului personal este la propriul domiciliu”.

6. Magistratul-asistent învederează că, la dosarul cauzei, s-au depus raportul întocmit de judecătorii-raportori şi punctul de vedere al Ministerului Public.

7. Doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele completului, a acordat cuvântul reprezentantului Ministerului Public asupra recursului în interesul legii.

8. Reprezentantul procurorului general a solicitat admiterea recursului în interesul legii şi pronunţarea unei decizii prin care să se asigure interpretarea şi aplicarea unitară a legii în ceea ce priveşte problema de drept sesizată, arătând că asistentul personal al persoanei cu handicap poate beneficia de sporul de 15% din salariul de bază prevăzut în anexa nr. 9 pct. IV lit. A subpct. 2 la Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, cu modificările şi completările ulterioare, cu anumite nuanţări.

9. Astfel, în ceea ce priveşte cuantificarea sporului, limita maximă de 15% este facultativă, depinzând de limitarea bugetară impusă angajatorului de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi expertizarea locului de muncă este premisa pentru acordarea sporului pentru condiţii vătămătoare sau periculoase. Asistentul personal al persoanei cu handicap grav este angajat al unui serviciu de furnizare de servicii sociale, iar atribuţiile sale de serviciu implică prestarea unor servicii sociale la domiciliul persoanei cu handicap grav. Atât timp cât angajatorul este de acord cu prestarea activităţii la domiciliul persoanei cu handicap, nu pot exista discriminări între prestatorii de servicii sociale care îşi desfăşoară activitatea la sediul angajatorului şi cei care prestează servicii sociale la propriul domiciliu, în acest sens fiind şi dispoziţiile art. 110 alin. (1) din Codul muncii.

10. În plus, se cuvine a fi avut în vedere şi scopul acordării sporului în discuţie, acela de a compensa efortul suplimentar depus de prestatorul de servicii sociale şi uzura sănătăţii lucrătorului, determinate de condiţiile obiective ale desfăşurării activităţii, care presupun îngrijirea unei persoane cu handicap grav, condiţii obiective care se regăsesc atât în cazul asistenţilor personali, cât şi în cazul asistenţilor personali profesionişti.

11. Constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări din partea membrilor completului, doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare.

 

ÎNALTA CURTE,

 

    deliberând asupra recursului în interesul legii, a constatat următoarele:

   I. Temeiul juridic al recursului în interesul legii

   12. Art. 514 din Codul de procedură civilă stipulează următoarele:

    ”  Pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, colegiile de conducere ale curţilor de apel, precum şi Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra problemelor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti.”

   II. Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

   13. Sesizarea s-a făcut de către Colegiul de conducere al Curţii de Apel Alba Iulia, ataşându-se documentaţia constituită în legătură cu problema de drept ce face obiectul prezentului recurs în interesul legii.

   III. Normele de drept intern care formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

   14. Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea-cadru nr. 153/2017

    Anexa nr. II – Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială”

    Capitolul II – Reglementări specifice personalului din sănătate, din unităţile de asistenţă medico-socială şi din unităţile de asistenţă socială/servicii sociale

   Art. 14 alin. (1) –

    ”  În unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără cazare, în raport cu condiţiile în care se desfăşoară activitatea, pot fi acordate, cu respectarea prevederilor legale, următoarele categorii de sporuri:

    (…)

   d) pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, un spor de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective.”

   15. Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială”, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, cu modificările şi completările ulterioare, denumit în continuare Regulament-cadru

    ” Art. 5. –   Sporul pentru condiţii deosebit de periculoase, condiţii periculoase şi condiţii periculoase sau vătămătoare de muncă se acordă în baza buletinelor de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autorităţile abilitate în acest sens, pe baza următoarelor criterii:

   a) înregistrarea de îmbolnăviri profesionale şi boli legate de profesie ca urmare a activităţii desfăşurate la locul de muncă;

   b) existenţa indicilor de morbiditate în raport cu riscurile de la locul de muncă;

   c) înregistrarea unor cazuri de accidente de muncă produse la locul de muncă;

   d) riscul de îmbolnăvire şi accidentare determinat de depăşiri ale noxelor profesionale, fizice, chimice, fizico-chimice, biologice, suprasolicitarea unor funcţii şi sisteme ale organismului.”

    În anexa nr. 9 pct. IV – Locurile de muncă, categoriile de personal şi mărimea concretă a sporurilor pentru personalul din unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără personalitate juridică/servicii sociale cu sau fără cazare care îşi desfăşoară activitatea în condiţii periculoase sau vătămătoare, conform prevederilor art. 14 alin. (1) lit. d) de la cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, lit. A subpct. 2, se stipulează acordarea unui „Spor de până la 15% din salariul de bază, acordat personalului care îşi desfăşoară activitatea în servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoane cu dizabilităţi şi pentru persoane vârstnice”.

   16. Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 448/2006

    ” Art. 5. –   În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile folosite au următoarele semnificaţii:

    (…)

   6. asistent personal al persoanei cu handicap grav – persoana care supraveghează, acordă asistenţă şi îngrijire copilului sau adultului cu handicap grav, pe baza planului de recuperare pentru copilul cu handicap, respectiv a planului individual de servicii al persoanei adulte cu handicap;

   7. asistent personal profesionist – persoana fizică atestată care asigură la domiciliul său îngrijirea şi protecţia adultului cu handicap grav sau accentuat, aflat în condiţiile precizate de lege;

    (…)

   Art. 37. –   (1) Pe perioada îngrijirii şi protecţiei persoanei cu handicap grav, pe baza contractului individual de muncă, asistentul personal are următoarele drepturi:

   a) salariu stabilit potrivit prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice;

    (…)

   Art. 47. –   (1) Pe perioada îngrijirii şi protecţiei adulţilor cu handicap grav sau accentuat, asistentul personal profesionist beneficiază de următoarele drepturi:

   a) salariul de bază stabilit potrivit dispoziţiilor Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice;

   b) un spor de 15% calculat la salariul de bază, pentru suprasolicitare neuropsihică şi condiţii de muncă deosebite în care îşi desfăşoară activitatea;

   c) un spor de 15% calculat la salariul de bază, pe perioada în care are în îngrijire şi protecţie cel puţin două persoane adulte cu handicap grav sau accentuat;

   d) un spor de 25% calculat la salariul de bază, pe perioada în care are în îngrijire şi protecţie o persoană adultă cu handicap grav sau accentuat, infectat cu HIV ori bolnav de SIDA”

   IV. Orientările jurisprudenţiale divergente

   17. Prin Hotărârea nr. 45 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Alba Iulia din 4 septembrie 2023, titularul sesizării a arătat că problema supusă analizei a primit o soluţionare diferită din partea instanţelor judecătoreşti din ţară, fiind necesar ca printr-o decizie obligatorie să se stabilească modul unitar de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente cu privire la problema de drept, fiind identificate mai multe orientări jurisprudenţiale.

   18. Într-o primă opinie s-a apreciat că asistentul personal al persoanei cu handicap poate beneficia de sporul de 15% din salariul de bază prevăzut în anexa nr. 9 pct. IV lit. A subpct. 2 la Regulamentul-cadru prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017.

   19. În acest sens, s-a statuat că, pentru a avea vocaţie la primirea acestui spor, în persoana asistentului personal al persoanei cu handicap grav trebuie întrunite cumulativ două condiţii:

    să fie angajat al unei unităţi de asistenţă socială sau al unui centru care să aibă ca obiect de activitate prestarea de servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoane cu dizabilităţi;

    să existe buletine de determinare sau, după caz, de expertizare a locului de muncă, documente în cuprinsul cărora să se ateste existenţa condiţiilor periculoase sau vătămătoare, având la bază criteriile şi factorii stipulaţi la art. 5 şi 7 din Regulamentul-cadru.

   20. Astfel, s-a subliniat că asistenţii personali sunt angajaţii unui furnizor de servicii sociale în sensul art. 37 din Legea asistenţei sociale nr. 292/2011, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 292/2011.

    ” Art. 37. –   (1) Furnizorii de servicii sociale sunt persoane fizice sau juridice, de drept public ori privat.

   (2) Furnizori publici de servicii sociale pot fi:

   a) structurile specializate din cadrul/subordinea autorităţilor administraţiei publice locale şi autorităţile executive din unităţile administrativ-teritoriale organizate la nivel de comună, oraş, municipiu şi sectoare ale municipiului Bucureşti;

   b) autorităţile administraţiei publice centrale ori alte instituţii aflate în subordinea sau coordonarea acestora care au stabilite prin lege atribuţii privind acordarea de servicii sociale pentru anumite categorii de beneficiari; (…).”

   21. Potrivit art. 20 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 268/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, serviciile sociale destinate persoanelor cu handicap pot fi acordate:

    ” a) la domiciliu: îngrijiri specializate la domiciliu, echipa mobilă, asistentul personal;”.

   22. Conform alin. (1) şi (2) ale art. 2 din Legea nr. 292/2011, sistemul naţional de asistenţă socială reprezintă ansamblul de instituţii, măsuri şi acţiuni prin care statul, reprezentat de autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi societatea civilă intervin pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea efectelor temporare ori permanente ale situaţiilor care pot genera marginalizarea sau excluziunea socială a persoanei, familiei, grupurilor ori comunităţilor. Sistemul naţional de asistenţă socială intervine subsidiar sau, după caz, complementar sistemelor de asigurări sociale şi se compune din sistemul de beneficii de asistenţă socială şi sistemul de servicii sociale.

   23. Asistentul personal – ca drept al persoanei cu handicap grav – face parte din categoria „serviciilor şi prestaţiilor sociale”, astfel cum rezultă din prevederile capitolului III al Legii nr. 448/2006.

   24. În conformitate cu art. 39 alin. (1) din Legea nr. 448/2006, contractul individual de muncă al asistentului personal se încheie cu primăria localităţii de domiciliu sau reşedinţă a persoanei cu handicap grav, după caz, în termen de maximum 30 de zile de la data înregistrării cererii, iar conform art. 40 alin. (1) din acelaşi act normativ, autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să prevadă în bugetul local sumele necesare din care se suportă salarizarea, precum şi celelalte drepturi cuvenite asistentului personal, potrivit legii. Sumele se asigură în proporţie de cel mult 90% de la bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, în baza numărului de beneficiari comunicat de unităţile administrativ-teritoriale.

   25. Se poate constata că, prin modificările aduse prin Hotărârea Guvernului nr. 589/2018 la Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, legiuitorul a operat o extindere a categoriei de personal care beneficiază de spor pentru condiţii vătămătoare şi periculoase, incluzând şi servicii sociale cu sau fără cazare în care se încadrează şi servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoanele cu dizabilităţi.

   26. În aceste condiţii se poate observa că, la nivel naţional, se aplică sporul de până la 15% din salariul de bază pentru condiţii vătămătoare inclusiv în ceea ce priveşte asistenţii personali, legea fiind imperativă şi clară în acest sens.

   27. Astfel, s-a concluzionat că este obligaţia primăriilor, respectiv a consiliilor locale, în calitate de ordonatori de credite în subordinea cărora funcţionează direcţiile de asistenţă socială care angajează asistenţii personali ai persoanelor cu handicap grav, să adopte bugetele anuale în aşa fel încât să includă sporurile aferente la care aceştia sunt îndreptăţiţi, legiuitorul nelăsând la aprecierea fiecărei primării acordarea acestui spor.

   28. Totodată, s-a subliniat că nu trebuie omis nici scopul avut de legiuitor în momentul în care a extins categoria de personal care beneficiază de acest spor şi la asistenţii personali ai persoanelor cu handicap grav, care este acela de a oferi o recompensă acestora pentru condiţiile dificile de muncă în care îşi desfăşoară activitatea, luând în considerare că, potrivit fişei postului, asistenţii personali trebuie să se ocupe şi să îngrijească persoana cu handicap grav avută în grijă, din toate punctele de vedere, or, o astfel de activitate este extrem de solicitantă, atât din punct de vedere fizic, cât mai ales din punct de vedere psihic.

   29. În concluzie, conform anexei nr. 9 pct. IV lit. A subpct. 2 la Regulamentul-cadru prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, aşa cum a fost acesta aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, modificată şi completată prin Hotărârea Guvernului nr. 589/2018, legiuitorul a optat pentru a include şi asistenţii personali ai persoanelor cu handicap grav în categoria beneficiarilor sporului de până la 15% din salariul de bază brut, pentru condiţii vătămătoare şi periculoase de muncă. Legea nu distinge între categoriile de asistenţi personali (profesionişti sau neprofesionişti), sens în care, în virtutea principiului ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus, sporul legal de până la 15% se aplică tuturor categoriilor de asistenţi personali, inclusiv celor neprofesionişti.

   30. De asemenea, din dispoziţiile art. 37 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 448/2006, potrivit cărora „pe perioada îngrijirii şi protecţiei persoanei cu handicap grav, pe baza contractului individual de muncă, asistentul personal are următoarele drepturi: a) salariu stabilit potrivit prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017 (…)”, s-a observat opţiunea legiuitorului de a-l alinia pe asistentul personal în privinţa drepturilor salariale, opinându-se că nu prezintă relevanţă faptul că asistentul personal nu are calitatea de asistent profesionist sau că nu îşi desfăşoară activitatea într-un centru de asistenţă socială.

   31. Însă, pentru a beneficia de acest spor, s-a concluzionat că este necesară dovedirea existenţei unui buletin de determinare sau, după caz, de expertizare a locului de muncă, document în cuprinsul căruia să se ateste existenţa condiţiilor periculoase sau vătămătoare, avându-se la bază criteriile şi factorii stipulaţi la art. 5 şi 7 din Regulamentul-cadru.

   32. În acest sens s-au exprimat Curtea de Apel Ploieşti (Decizia civilă nr. 589/2023, pronunţată în Dosarul civil nr. 2.487/105/2022, Decizia civilă nr. 786/2023, pronunţată în Dosarul civil nr. 648/105/2022), Curtea de Apel Craiova (Sentinţa civilă nr. 558/2022, pronunţată de Tribunalul Olt, definitivă prin Decizia civilă nr. 2.378/2022, pronunţată în Dosarul civil nr. 219/104/2022, şi Sentinţa civilă nr. 558/2022 pronunţată de Tribunalul Olt, definitivă prin Decizia civilă nr. 58/2023, pronunţată în Dosarul civil nr. 1.621/104/2022).

   33. Într-o a doua opinie s-a statuat că asistentul personal al persoanei cu handicap grav este îndreptăţit la acordarea sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, reglementat în cuprinsul anexei nr. 9 pct. IV lit. A subpct. 2 la Regulamentul-cadru, fără ca acordarea acestui spor să fie condiţionată de existenţa unui buletin de expertizare a locului de muncă (cu precizarea că, de principiu, locul de muncă al asistentului personal este la propriul domiciliu).

   34. Astfel, referitor la acordarea sporului de 15% din salariul de bază pentru condiţii vătămătoare, s-a constatat că, potrivit dispoziţiilor din anexa nr. 9, pct. IV litera A subpct. 2 la Regulamentul-cadru prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, asistentul personal este îndrituit a beneficia de acordarea acestui spor raportat la obligaţiile pe care le prestează în calitate de asistent personal al persoanei cu handicap grav, conform dispoziţiilor art. 38 lit. c) din Legea nr. 448/2006.

   35. Potrivit art. 38 lit. c) din Legea nr. 448/2006, asistentul personal are obligaţia principală să presteze pentru persoana cu handicap grav toate activităţile şi serviciile prevăzute în planul individual de servicii al persoanei adulte cu handicap grav, la domiciliul persoanei cu handicap grav, iar pct. IV lit. A subpct. 2 din anexa nr. 9 la Regulamentul-cadru stabileşte că personalul care îşi desfăşoară activitatea în „servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoane cu dizabilităţi” beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază.

   36. Apărarea angajatorilor referitoare la lipsa unui buletin de determinare prin expertizare a condiţiilor de muncă în cazul asistenţilor personali angajaţi nu a putut fi reţinută de către instanţe. În acest sens, s-a avut în vedere că, deşi este adevărat că potrivit art. 5 din Regulamentul-cadru, sporul pentru condiţii deosebit de periculoase, condiţii periculoase şi condiţii periculoase sau vătămătoare de muncă se acordă în baza buletinelor de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autorităţile abilitate în acest sens, alin. (11) din art. 5 prevede, în mod expres, că expertizarea locurilor de muncă este obligatorie la nivelul fiecărui ordonator de credite.

   37. Astfel, s-a apreciat că lipsa unui buletin de determinare prin expertizare a condiţiilor de muncă în cazul asistenţilor personali angajaţi ai Direcţiei de asistenţă socială echivalează cu invocarea propriei culpe de către angajator în îndeplinirea obligaţiilor legale, astfel că, în aplicarea principiului de drept nemo auditur propriam turpitudinem allegans, cererile asistenţilor personali de obligare a angajatorului la plata acestui spor au fost admise, constatându-se că nu este necesară dovada existenţei buletinului de determinare/expertizare.

   38. Mai mult, s-a avut în vedere că, la nivel naţional, astfel de buletine de expertizare a condiţiilor de muncă au fost emise pentru asistenţi personali ai persoanelor cu handicap grav, care desfăşoară servicii de îngrijire la domiciliu, precum şi faptul că exercitarea profesiunilor din domeniul asistenţei speciale acordate beneficiarilor implică expunerea personalului la factori de risc specifici: suprasolicitare neuropsihică, agresiune fizică, factori ergonomici, risc de contaminare (în practică s-a reţinut, cu titlu de exemplu, existenţa Buletinului de determinare prin expertizare a condiţiilor de muncă nr. 11.995 din 15 decembrie 2020, emis de către Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Bistriţa-Năsăud, a Buletinului de determinare emis de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 4 Bucureşti, a Buletinului de determinare prin expertizare nr. 4 din 14 februarie 2019, întocmit de Ministerul Sănătăţii – Direcţia de Sănătate Publică Iaşi, a Buletinului de determinare întocmit la nivelul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Medicală Cluj-Napoca, precum şi Recomandarea nr. 156 din 23 septembrie 2020 emisă de Avocatul Poporului către primarul municipiului Bistriţa de respectare a dispoziţiilor art. 47 din Constituţia României privind dreptul la un nivel de trai decent).

   39. Prin urmare, constatându-se culpa angajatorului în lipsa unui buletin de determinare prin expertizare a condiţiilor de muncă, precum şi faptul că angajatorul nu a făcut dovada desfăşurării activităţii asistentului personal în alte condiţii de muncă decât cele reţinute în buletinele de expertizare deja emise la nivel naţional pentru aceeaşi activitate, în temeiul principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans coroborat cu art. 272 şi art. 278 alin. (2) din Codul muncii, dar şi în vederea asigurării exercitării efective a drepturilor prevăzute în Convenţia Naţiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu handicap, raportat la faptul că elementul economic al dreptului salarial analizat are înrâurire directă asupra beneficiarului asistenţei şi avându-se totodată în vedere că, în lipsa respectării tuturor drepturilor salariale ale asistenţilor sociali, protecţia persoanelor cu handicap grav ar fi greu de asigurat, s-a concluzionat că asistentul personal este îndreptăţit la acordarea acestui spor chiar şi în lipsa unui buletin de expertizare a locului de muncă.

   40. În sensul aceste opinii s-au pronunţat Curtea de Apel Timişoara (Decizia civilă nr. 505/2022, pronunţată în Dosarul civil nr. 630/115/2020) şi Curtea de Apel Alba Iulia (Decizia civilă nr. 2.125/2022, pronunţată în Dosarul civil nr. 3.140/107/2019*).

   41. Într-o a treia opinie, sub un prim aspect, s-a apreciat că asistentul personal nu beneficiază de sporul de 15% din salariul de bază prevăzut în anexa nr. 9 pct. IV lit. A subpct. 2 la Regulamentul-cadru prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, modificată şi completată prin Hotărârea Guvernului nr. 589/2018, motivat de faptul că nu are calitatea de asistent personal profesionist, concluzionându-se că asistentul personal nu este destinatarul acestei normei de reglementare.

   42. În argumentarea acestei opinii s-a avut în vedere că trebuie făcută o distincţie între profesia de asistent personal şi cea de asistent personal profesionist, întrucât legea stabileşte în concret regimul juridic al celor două profesii, respectiv drepturile de natură salarială care se cuvin fiecărei funcţii şi că interpretarea normelor din Legea-cadru nr. 153/2017 şi a celor de aplicare a acestora din Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 nu se poate face decât în strânsă corelaţie cu regimul juridic specific fiecăreia dintre cele două profesii.

   43. Potrivit prevederilor art. 14 alin. (1) lit. d) de la cap. II – Reglementări specifice personalului din sănătate, din unităţile de asistenţă medico-socială şi din unităţile de asistenţă socială/servicii sociale din anexa nr. II – Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială” la Legeacadru nr. 153/2017, în unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără cazare, în raport cu condiţiile în care se desfăşoară activitatea, pot fi acordate, cu respectarea prevederilor legale, următoarele categorii de sporuri:

    ” d) pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, un spor de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective.”

   44. Conform anexei nr. 9 pct. IV – Locurile de muncă, categoriile de personal şi mărimea concretă a sporurilor pentru personalul din unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără personalitate juridică/servicii sociale cu sau fără cazare care îşi desfăşoară activitatea în condiţii periculoase sau vătămătoare, conform prevederilor art. 14 alin. (1) lit. d) din cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, lit. A subpct. 2 la Regulamentul-cadru, se stipulează acordarea unui „Spor de până la 15% din salariul de bază, acordat personalului care îşi desfăşoară activitatea în servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoane cu dizabilităţi şi pentru persoane vârstnice”.

   45. Interpretarea acestei norme nu poate fi realizată decât în strânsă corelare cu prevederile art. 37 şi 47 din Legea nr. 448/2006. Astfel, art. 37 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 448/2006 stabileşte că, pe perioada îngrijirii şi protecţiei persoanei cu handicap grav, pe baza contractului individual de muncă, asistentul personal are următoarele drepturi: a) salariu stabilit potrivit prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017. Pe de altă parte, art. 47 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 prevede că,

    ”  pe perioada îngrijirii şi protecţiei adulţilor cu handicap grav sau accentuat, asistentul personal profesionist beneficiază de următoarele drepturi:

   a) salariul de bază stabilit potrivit dispoziţiilor Legii-cadru nr. 153/2017 ( );

   b) un spor de 15% calculat la salariul de bază, pentru suprasolicitare neuropsihică şi condiţii de muncă deosebite în care îşi desfăşoară activitatea;

   c) un spor de 15% calculat la salariul de bază, pe perioada în care are în îngrijire şi protecţie cel puţin două persoane adulte cu handicap grav sau accentuat;

   d) un spor de 25% calculat la salariul de bază, pe perioada în care are în îngrijire şi protecţie o persoană adultă cu handicap grav sau accentuat, infectat cu HIV ori bolnav de SIDA.”

   46. Prin urmare, asistentului personal nu îi este recunoscut sporul pentru condiţii deosebite/periculoase sau vătămătoare, spor de care poate beneficia doar asistentul personal profesionist.

   47. Pe de altă parte, s-a avut în vedere că sporul pentru condiţii vătămătoare sau periculoase reglementat de art. 14 alin. (1) lit. d) din cap. II, anexa nr. II a Legii-cadru nr. 153/2017 se acordă, potrivit dispoziţiilor legale cu caracter explicit, „în unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără cazare (…)”, „pentru condiţii periculoase sau vătămătoare (…) corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective”.

   48. Astfel, s-a concluzionat că sporul pentru condiţii vătămătoare sau periculoase a fost prevăzut de legiuitor exclusiv în beneficiul personalului din unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără cazare, iar asistentul personal nu intră în categoria persoanelor care pot beneficia de sporul pentru condiţii vătămătoare ori periculoase instituit de art. 14 alin. (1) lit. d) de la cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017.

   49. În acest sens, s-au pronunţat Curtea de Apel Timişoara (Decizia civilă nr. 1.429/2022, pronunţată în Dosarul civil nr. 3.446/30/2021), Curtea de Apel Craiova (Sentinţa civilă nr. 1.025/2022, pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul civil nr. 4.152/63/2022, nedefinitivă, Sentinţa civilă nr. 51/2023, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în Dosarul civil nr. 1.482/95/2022, nedefinitivă), Curtea de Apel Braşov (Decizia civilă nr. 23/2020, pronunţată în Dosarul civil nr. 1.220/62/2019, Decizia civilă nr. 598/2020, pronunţată în Dosarul civil nr. 2.298/62/2019, şi Decizia civilă nr. 2/2023, pronunţată în Dosarul civil nr. 4.621/62/2021), Curtea de Apel Alba Iulia (Decizia civilă nr. 687/2020, pronunţată în Dosarul nr. 1.561/97/2019, Decizia nr. 569/2021, pronunţată în Dosarul nr. 2.081/97/2019*).

   50. Într-o a patra opinie s-a apreciat că acordarea sporului prevăzut în anexa nr. 9 pct. IV lit. A subpct. 2 la Regulamentul-cadru prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, modificată şi completată prin Hotărârea Guvernului nr. 589/2018, are caracter facultativ şi nu obligatoriu, astfel că instanţa nu se poate substitui angajatorului să dispună în mod direct acordarea sporului, indiferent dacă a fost emis un buletin de expertizare a locului de muncă.

   51. În susţinerea acestei opinii s-a reţinut că, potrivit dispoziţiilor anexei nr. 9 pct. IV lit. A subpct. 2 la Regulamentul-cadru, personalul care îşi desfăşoară activitatea în unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără personalitate juridică, cu sau fără cazare, beneficiază de sporul prevăzut la art. 14 din cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, după cum urmează:

    ” IV. Locurile de muncă, categoriile de personal şi mărimea concretă a sporurilor pentru personalul din unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără personalitate juridică/servicii sociale cu sau fără cazare care îşi desfăşoară activitatea în condiţii periculoase sau vătămătoare, conform prevederilor art. 14 alin. (1) lit. d) de la cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017

   A. Spor de până la 15% din salariul de bază, acordat personalului care îşi desfăşoară activitatea în:

    (…)

   2. servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoane cu dizabilităţi şi pentru persoane vârstnice.”

   52. Astfel, s-a reţinut că aceste dispoziţii legale au fost edictate în aplicarea dispoziţiilor art. 14 alin. (1) lit. d) de la cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, potrivit cărora

    ”  În unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără cazare, în raport cu condiţiile în care se desfăşoară activitatea, pot fi acordate, cu respectarea prevederilor legale, următoarele categorii de sporuri:

    (…)

   d) pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, un spor de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective”.

   53. Or, din interpretarea sistematică, logică şi gramaticală a dispoziţiilor cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, s-a apreciat că legiuitorul a instituit două categorii de sporuri ce pot fi acordate personalului din sănătate, din unităţile de asistenţă medico-socială şi din unităţile de asistenţă socială/servicii sociale, respectiv categoria sporurilor obligatorii a fi acordate de angajator (cu titlu exemplificativ: sporul prevăzut de art. 2 al cap. II), aspect rezultând din interpretarea gramaticală a textului: „se plăteşte”, „beneficiază” etc., şi categoria sporurilor a căror acordare de către angajator este facultativă, folosindu-se verbe ce exprimă o posibilitate „pot fi acordate”.

   54. Din această ultimă categorie s-a constatat că face parte şi sporul prevăzut de art. 14 alin. (1) lit. d) de la cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective; împrejurarea că acest spor prevăzut de art. 14 alin. (1) lit. d) din cap. II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 este unul a cărui acordare este facultativă rezultă inclusiv din dispoziţiile alin. (2) al aceluiaşi articol, potrivit cărora angajatorul are posibilitatea de a stabili mărimea concretă a sporului, categoria personalului beneficiar, precum şi condiţiile de acordare, evident, în limitele prevederilor din Regulamentulcadru elaborat potrivit legii, respectiv în limitele prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 153/2018.

   55. S-a mai reţinut că aparent s-ar putea susţine că, prin adoptarea Hotărârii Guvernului nr. 153/2018, acordarea sporurilor prevăzute de art. 14 din cap. II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 a devenit obligatorie, întrucât articolul unic al anexei nr. 9 la Regulamentul-cadru prevede că „Personalul care îşi desfăşoară activitatea în unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără personalitate juridică, cu sau fără cazare, beneficiază de sporul prevăzut la art. 14 din cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare (…)”.

   56. Însă, s-a opinat că dispoziţiile legale anterior menţionate nu permit o interpretare în acest sens, întrucât Regulamentulcadru este un act cu putere juridică inferioară prin care nu se poate modifica o normă legală ce face obiectul unei legi primare, în speţă Legea-cadru nr. 153/2017.

   57. Prin urmare, cum sporul prevăzut de anexa nr. 9 pct. IV lit. A subpct. 2 la Regulamentul-cadru reprezintă o specie a sporului prevăzut de art. 14 alin. (1) lit. d) din cap. II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, s-a concluzionat că acordarea acestuia este supusă examenului de oportunitate al angajatorului, astfel că, faţă de caracterul supletiv al normelor legale incidente, instanţei de judecată nu îi este permis să nesocotească voinţa angajatorului de a stabili îndreptăţirea sau nu a asistentului personal la obţinerea sporului în cauză.

   58. Deopotrivă, s-a apreciat că instanţa de judecată nu se poate substitui angajatorului, situaţie în care nu poate să dispună în mod direct acordarea sporului, în contextul în care, potrivit art. 14 alin. (2) din cap. II al anexei II la Legea-cadru nr. 153/2017, „(2) Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum şi condiţiile de acordare a acestuia se stabilesc de către ordonatorul de credite, cu consultarea sindicatelor sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor, în limita prevederilor din regulamentul elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autorităţile abilitate în acest sens”.

   59. Mai mult, s-a opinat că existenţa buletinului de expertizare a locurilor de muncă nu constituie un element care să oblige angajatorul la acordarea sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de până la 15% din salariul de bază, ci reprezintă o situaţie premisă ce conferă fundament deciziei angajatorului în sensul acordării sporului în cauză. În altă ordine de idei, s-a subliniat că sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de până la 15% din salariul de bază nu poate fi acordat de angajator în lipsa buletinului de expertizare, însă existenţa acestuia nu obligă la acordarea sporului.

   60. În acest sens s-a pronunţat Curtea de Apel Suceava, anume Decizia civilă nr. 197/2023, pronunţată în Dosarul civil nr. 448/39/2022, şi Decizia civilă nr. 519/2023, pronunţată în Dosarul civil nr. 737/40/2022.

   V. Opinia titularului sesizării

   61. Punctul de vedere exprimat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Alba Iulia este în sensul că asistentul personal nu beneficiază de sporul de 15% din salariul de bază prevăzut în anexa nr. 9 pct. IV lit. A subpct. 2 la Regulamentul-cadru, motivat de faptul că nu are calitatea de asistent profesional profesionist, astfel cum este destinatarul acestei norme de reglementare.

   VI. Punctul de vedere al Ministerului Public

   62. Prin punctul de vedere înaintat, procurorul general a apreciat că asistentul personal al persoanei cu handicap grav este îndreptăţit la acordarea sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare reglementat în cuprinsul anexei nr. 9 pct. IV lit. A subpct. 2 la Regulamentul-cadru. În opinia sa, acordarea sporului este condiţionată de existenţa unui buletin de expertizare a locului de muncă, chiar şi în condiţiile în care, de principiu, locul de muncă al asistentului personal este la propriul domiciliu.

   63. Această opinie este motivată, în esenţă, prin menţionarea asistentului personal la poziţia 45 în tabelul prevăzut la anexa nr. II cap. I pct. 3.2 la Legea-cadru nr. 153/2017, care ar conduce la concluzia asimilării angajatorului asistentului personal unei unităţi de asistenţă socială, şi necesitatea tratamentului nediscriminatoriu al asistenţilor personali în raport cu alţi prestatori de servicii sociale la domiciliu. Acordarea acestui spor este considerată însă facultativă, recunoscându-se dreptul de opţiune a angajatorului, câtă vreme nu există aceleaşi cerinţe de calificare pentru derularea acestei activităţi între asistentul personal şi asistentul personal profesionist.

   VII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Constituţionale

   64. Nu au fost identificate decizii relevante în această materie.

   VIII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

    Admisibilitatea recursului în interesul legii

   65. Potrivit dispoziţiilor art. 514 din Codul de procedură civilă:

    ”  Pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, colegiile de conducere ale curţilor de apel, precum şi Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra problemelor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti.”

   66. Conform prevederilor art. 515 din Codul de procedură civilă:

    ”  Recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecăţii au fost soluţionate în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive, care se anexează cererii.”

   67. Textele de lege menţionate stabilesc condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unei decizii în interesul legii, determinând, în acelaşi timp, şi limitele analizei instanţei în soluţionarea acestei sesizări.

   68. Procedând la verificarea legalităţii învestirii, în acord cu prevederile art. 514 din Codul de procedură civilă, se constată că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost legal învestită de colegiul de conducere al Curţii de Apel Alba Iulia în vederea pronunţării deciziei în interesul legii, colegiile de conducere ale instanţei făcând parte din categoria subiecţilor ce pot promova recurs în interesul legii.

   69. În ceea ce priveşte condiţiile de admisibilitate ce trebuie îndeplinite cumulativ: (i) sesizarea să aibă ca obiect o problemă de drept; (ii) această problemă de drept să fi fost dezlegată diferit de instanţele judecătoreşti; (iii) dovada soluţionării diferite să se facă prin hotărâri judecătoreşti definitive; (iv) hotărârile judecătoreşti să fie anexate sesizării, se constată că toate acestea sunt îndeplinite.

   70. Astfel, din înscrisurile anexate memoriului înaintat de Curtea de Apel Alba Iulia rezultă că se identifică practică neunitară la nivelul instanţelor; în acest sens, tribunalele şi curţile de apel, în cazuri de speţă, au exprimat puncte de vedere diferite, conturându-se orientările divergente menţionate de instanţa de trimitere, întemeiate pe interpretarea şi aplicarea aceloraşi prevederi legale, ceea ce justifică necesitatea pronunţării unei decizii care să asigure unificarea jurisprudenţei.

   71. Analiza jurisprudenţei ataşate evidenţiază faptul că, pornind de la aceleaşi dispoziţii legale incidente, instanţele au pronunţat două soluţii principale contrare, reţinând că asistentul personal al persoanei cu handicap grav este îndreptăţit sau, dimpotrivă, nu este îndreptăţit la acordarea sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, reglementat în cuprinsul anexei nr. 9 pct. IV lit. A subpct. 2 la Regulamentul-cadru. În acest cadru, primele două opinii şi cea de-a patra pot fi considerate doar variante alternative de motivare pentru premisa potrivit căreia asistentul personal poate beneficia de un asemenea spor, iar cea de a treia opinie este argumentată în mod explicit în sensul că dispoziţiile legale primare exclud asistentul personal de la încasarea sporului invocat.

   72. Aşadar, recursul în interesul legii îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 514 şi 515 din Codul de procedură civilă.

    Analiza problemei de drept ce face obiectul recursului în interesul legii

   73. Potrivit Legii nr. 448/2006, persoanele cu handicap beneficiază de servicii sociale proiectate şi adaptate conform nevoilor individuale ale persoanei.

   74. În acest sens, potrivit dispoziţiilor art. 35 din aceeaşi lege, persoana adultă cu handicap grav are dreptul la un asistent personal, în baza evaluării sociopsihomedicale, de acelaşi drept beneficiind şi copilul cu handicap grav.

   75. De asemenea, conform art. 45 din aceeaşi lege, adultul cu handicap grav sau accentuat care nu realizează venituri ori realizează venituri de până la nivelul salariului mediu pe economie poate beneficia de îngrijirea şi protecţia unui asistent personal profesionist, în baza evaluării nevoilor individuale, altul decât soţul, soţia sau rudele în linie dreaptă.

   76. Cele două tipuri de asistent de care poate beneficia persoana cu handicap grav sunt definite în cuprinsul art. 5 din Legea nr. 448/2006, pct. 6, respectiv pct. 7:

    ”  În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile folosite au următoarele semnificaţii:

    (…)

   6. asistent personal al persoanei cu handicap grav – persoana care supraveghează, acordă asistenţă şi îngrijire copilului sau adultului cu handicap grav, pe baza planului de recuperare pentru copilul cu handicap, respectiv a planului individual de servicii al persoanei adulte cu handicap; (…)

   7. asistent personal profesionist – persoana fizică atestată care asigură la domiciliul său îngrijirea şi protecţia adultului cu handicap grav sau accentuat, aflat în condiţiile precizate de lege”.

   77. Pentru exercitarea atribuţiilor, contractul individual de muncă al asistentului personal se încheie cu primăria localităţii de domiciliu sau reşedinţă a persoanei cu handicap grav, acesta instituind, potrivit legii, o serie de drepturi şi obligaţii pentru asistentul angajat. Astfel, în baza art. 37 alin. (1) lit. a), în privinţa remunerării, asistentul personal are dreptul la salariu stabilit potrivit prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017. Dispoziţiile referitoare la remunerarea asistentului personal s-au modificat în acest sens în contextul adoptării Legii-cadru nr. 153/2017 (prin intermediul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2017 pentru modificarea şi completarea unor acte normative), fiind reglementată cu această ocazie, în mod autonom, salarizarea asistentului personal (anterior drepturile sale fiind stabilite prin raportare la cele ale asistentului social). În noile condiţii, modalitatea de stabilire a salariului de bază al asistentului personal este menţionată la poziţia 45 în tabelul prevăzut la anexa nr. II cap. I pct. 3.2 la Legea-cadru nr. 153/2017.

   78. Spre deosebire de asistentul personal, contractul de muncă al asistentului personal profesionist se încheie cu direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti sau de către furnizorii de servicii sociale privaţi, acreditaţi în condiţiile legii, cerinţele pentru atestarea profesională şi statutul său fiind reglementate în cuprinsul Hotărârii Guvernului nr. 548/2017 privind aprobarea condiţiilor de obţinere a atestatului, procedurile de atestare şi statutul asistentului personal profesionist, cu modificările ulterioare.

   79. În ceea ce priveşte drepturile acestei categorii profesionale, dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 448/2006 prevăd în mod expres că, pe lângă salariul de bază stabilit potrivit dispoziţiilor Legii-cadru nr. 153/2017, asistentul personal profesionist beneficiază şi de sporuri, între acestea fiind indicat la alin. (1) lit. b) un spor de 15% calculat la salariul de bază, pentru suprasolicitare neuropsihică şi condiţii de muncă deosebite în care îşi desfăşoară activitatea.

   80. Totodată, potrivit dispoziţiilor Legii-cadru nr. 153/2017, anexa nr. II Familia ocupaţională „Sănătate şi asistenţă socială”, cap. II – Reglementări specifice personalului din sănătate, din unităţile de asistenţă medico-socială şi din unităţile de asistenţă socială/servicii sociale, art. 13 şi 14, personalul din unităţile de asistenţă socială/centre, cu sau fără cazare, se încadrează pe bază de contract individual de muncă, iar, în aceste unităţi, în raport cu condiţiile în care se desfăşoară activitatea, pot fi acordate, cu respectarea prevederilor legale, o serie de sporuri, între acestea fiind enumerat şi cel pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective, spor care la data sesizării era de până la 15% din salariul de bază, în prezent fiind limitat la maximum 1.500 lei brut/lună în baza Legii nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung. Prin urmare, şi în acest caz, acordarea sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare este facultativă şi este condiţionată de stabilirea existenţei unor asemenea condiţii în unitatea în care personalul îşi desfăşoară activitatea.

   81. În aplicarea legii a fost adoptată Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială”. Anexa nr. 9 la Regulamentul-cadru are în vedere personalul care lucrează în unităţi de asistenţă socială/centre cu sau fără personalitate juridică/servicii sociale cu sau fără cazare, conform prevederilor art. 14 de la cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare.

   82. În acest caz, pentru personalul din unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără personalitate juridică/servicii sociale cu sau fără cazare care îşi desfăşoară activitatea în condiţii periculoase sau vătămătoare, conform prevederilor art. 14 alin. (1) lit. d) de la cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, este prevăzut un spor de până la 15% din salariul de bază, sub condiţia de a-şi desfăşura activitatea în servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoane cu dizabilităţi şi pentru persoane vârstnice (pct. IV lit. A subpct. 2).

   83. Revenind la cadrul special de reglementare a protecţiei persoanelor cu handicap, se constată că, încă de la intrarea în vigoare a Legii nr. 448/2006 (dispoziţiile relevante, deja expuse pe larg, rămânând nemodificate până în prezent), legiuitorul a reglementat două categorii de asistent personal pentru persoanele cu handicap grav, cu regim şi criterii de accedere diferite, însoţite de o salarizare diferenţiată, în timp ce soluţiile divergente din practica judiciară au pornit, în principal, de la dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 153/2018, anterior enunţate.

   84. În sprijinul opiniei potrivit căreia asistentul personal al persoanei cu handicap grav este îndreptăţit la acordarea sporului de 15% prevăzut de anexa nr. 9 pct. IV lit. A subpct. 2 la Regulamentul-cadru, s-a considerat că menţiunea finală referitoare la „serviciile de îngrijire la domiciliu pentru persoanele cu dizabilităţi şi pentru persoane vârstnice”, astfel cum a fost introdusă prin modificarea adusă potrivit Hotărârii Guvernului nr. 589/2018 (formularea anterioară fiind în sensul „servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoane cu dizabilităţi”), ar fi de natură a demonstra opţiunea legiuitorului pentru includerea asistenţilor personali în sfera beneficiarilor, întrucât prestează, deopotrivă, servicii de îngrijire la domiciliu. S-a adus drept argument de interpretare şi principiul latin potrivit căruia „ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus”, care nu ar permite un tratament diferit al asistenţilor personali faţă de asistenţii personali profesionişti, câtă vreme legiuitorul nu a urmărit acest lucru.

   85. Analizând cu atenţie dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 153/2018 invocate şi modificările aduse acestora, se constată, cu prioritate, că modificarea adusă prin Hotărârea Guvernului nr. 589/2018 nu prezintă relevanţă sub aspectul sferei de reglementare incidente în cauză, privind exclusiv extinderea şi la serviciile prestate la domiciliul persoanelor vârstnice. Din modalitatea de formulare a celor două categorii de personal la lit. A pct. IV din anexa nr. 9 la Regulamentul-cadru rezultă, de altfel, că s-a urmărit recompensarea personalului unităţilor de asistenţă socială care îşi desfăşoară în mod efectiv activitatea în afara unor asemenea unităţi, în servicii de intervenţie în stradă şi servicii de îngrijire la domiciliu.

   86. Pe de altă parte, menţiunea referitoare la categoria de servicii pentru prestarea cărora este prevăzut un spor pentru condiţii periculoase sau vătămătoare nu trebuie desprinsă de enunţul principal al reglementării cuprinse în anexa nr. 9 pct. IV lit. A, care permite conturarea locurilor de muncă şi a categoriilor de personal beneficiare. În această modalitate, textul complet al reglementării stabileşte că de acest spor beneficiază personalul din unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără personalitate juridică/servicii sociale cu sau fără cazare care îşi desfăşoară activitatea în condiţii periculoase sau vătămătoare în servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoane cu dizabilităţi.

   87. Or, în categoria astfel descrisă nu ar putea fi incluşi decât asistenţii personali profesionişti, în condiţiile în care asistenţii personali, deşi îşi desfăşoară activitatea şi sunt remuneraţi în baza unui contract de muncă, nu lucrează în unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără personalitate juridică/servicii sociale cu sau fără cazare.

   88. Faptul că modalitatea de stabilire a salariului de bază cuvenit asistentului personal este indicată la pct. 45 din tabelul prevăzut la pct. 3.2 din anexa nr. II cap. I la Legea-cadru nr. 153/2017 nu este de natură a conduce la o altă concluzie. Astfel, nu trebuie ignorată necesitatea includerii salarizării asistentului personal în Legea-cadru de salarizare a personalului plătit din fonduri publice, aceasta fiind şi sursa de finanţare a activităţii asistenţilor personali potrivit art. 40 din Legea nr. 448/2006, dar şi faptul că enunţul pct. 3.2 se referă exclusiv la salariul de bază şi are în vedere personalul de specialitate din instituţiile şi unităţile de asistenţă socială. Or, includerea asistentului personal în categoriile subsumate pct. 3.2 nu transformă automat angajatorul său într-o unitate de asistenţă socială, avută în vedere cu prilejul reglementării sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare prevăzut la art. 14 din cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, asistentul personal neputând fi considerat personal de specialitate în raport cu reglementarea specială cuprinsă la art. 38 şi 39 din Legea nr. 448/2006.

   89. Interpretarea restrictivă a acestei reglementări, luând în considerare toate cerinţele cumulative ale normei, nu poate fi privită ca generând un tratament diferenţiat în mod nejustificat, câtă vreme însuşi legiuitorul a instituit aceste două categorii de asistenţi personali, fiecare cu statut şi regim propriu. Astfel, nu trebuie omis faptul că legea specială, care reglementează serviciile destinate protecţiei persoanelor cu handicap grav, recunoaşte în mod expres şi autonom categoria asistenţilor personali, conferindu-i o serie de drepturi în cuprinsul art. 37 din Legea nr. 448/2006, care nu se suprapun în totalitate celor prevăzute la art. 47 din Legea nr. 448/2006 pentru categoria asistenţilor personali profesionişti. Această diferenţiere de tratament legal îşi are fundamentul în chiar cerinţele speciale de calificare impuse asistentului personal profesionist pentru derularea activităţii potrivit Hotărârii Guvernului nr. 548/2017, care determină aşteptări diferite referitoare la calitatea şi specializarea muncii efectiv prestate, precum şi nevoia de fidelizare a acestora în profesie.

   90. Prin urmare, regimul diferit de remunerare îşi are izvorul în chiar cuprinsul Legii nr. 448/2006, iar o modificare a acestuia nu se poate realiza indirect prin intermediul unei interpretări extinse a unei norme dintr-un act normativ cu forţă juridică inferioară adoptat de executiv exclusiv pentru aplicarea unitară a dispoziţiilor legale generale referitoare la salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Potrivit regimului său constituţional, consacrat în dispoziţiile art. 108 alin. (2) şi (4) din Constituţia României, hotărârea Guvernului intervine atunci când executarea unor prevederi ale legii reclamă stabilirea de măsuri sau reguli subsecvente. Ca urmare, hotărârile Guvernului se adoptă întotdeauna pe baza şi în vederea executării legilor, urmărind punerea în aplicare sau ducerea la îndeplinire a acestora, nefiind admisibilă interpretarea acestora de natură a adăuga la o lege deja adoptată, pentru că astfel s-ar aduce atingere rolului Parlamentului şi raporturilor acestuia cu Guvernul.

   91. Faţă de aceste considerente, dispoziţiile art. 37 din Legea nr. 448/2006 şi prevederile anexei nr. 9 pct. IV lit. A subpct. 2 la Regulamentul-cadru nu conferă asistentului personal dreptul la sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare.

   92. În sensul acestei soluţii se conturează şi jurisprudenţa majoritară desprinsă din actele ataşate prezentei sesizări. Există şi o opinie concurentă formulată în practică, în care argumentarea caracterului nejustificat al unor pretenţii similare are la bază caracterul facultativ al acordării sporurilor, voinţa angajatorului neputând fi suplinită de instanţa de judecată. Chiar dacă tind aparent la aceeaşi soluţie, nu se vor analiza şi aceste considerente, care devin irelevante în raport cu aspectele deja reţinute, hotărârile judecătoreşti fundamentate pe asemenea considerente constituind, în esenţă, doar o variantă a opiniei minoritare potrivit căreia asistenţii personali sunt îndreptăţiţi la încasarea unui asemenea spor.

   93. De asemenea, nu va fi analizată nici a doua componentă a problemei de drept avansate de titularul sesizării, întrucât aceasta devenea relevantă doar în cazul formulării răspunsului contrar celui evidenţiat de considerentele anterioare la chestiunea principală, respectiv dacă asistenţii personali pot beneficia de sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, reglementat în cuprinsul anexei nr. 9 pct. IV lit. A subpct. 2 la Regulamentul-cadru.

    Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 517, cu referire la art. 514 din Codul de procedură civilă,

 

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

În numele legii

 

D E C I D E:

 

    Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Alba Iulia şi, în consecinţă:

    În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 37 din Legea nr. 448/2006 şi a prevederilor anexei nr. 9 pct. IV lit. A subpct. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, stabileşte că asistentul personal nu beneficiază de sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare.

    Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

    Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 noiembrie 2023.

 

 

PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
CORINA-ALINA CORBU

Magistrat-asistent,
Ileana Peligrad