Comunicat privind deciziile pronunţate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă în şedinţa din 8 aprilie 2024

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

C O M U N I C A T

 În şedinţa din 8 aprilie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă, legal constituit în fiecare dintre cauze, a soluționat două sesizări în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, fiind pronunțate următoarele soluții:

 Decizia nr. 15  în dosarul nr. 214/1/2024

 Respinge ca inadmisibilă sesizarea formulată de Curtea de Apel Piteşti – Secţia I civilă în vederea lămuririi următoarei probleme de drept:

Interpretarea art. IV din Legea nr. 42/2020, respectiv dacă dispoziţiile acestuia privind majorarea cuantumului brut al salariului de bază cu 30% se aplică şi personalului militar din cadrul muzeelor de importanţă naţională.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 aprilie 2024.

 

Decizia nr. 16  în dosarul nr. 233/1/2024

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanţa – Secția I civilă, în Dosarul nr. 52/118/2023, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

„În interpretarea art. 55 alin. (2) corelat cu art. 192 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările ulterioare, asiguraţii care au realizat stagii de cotizare în sistemul pensiilor militare de stat în condiţii speciale sau deosebite (sau grupa I sau II de muncă) beneficiază de reducerea vârstelor standard de pensionare in condiţiile art. 55 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr 263/2010?”

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 aprilie 2024.

După redactarea considerentelor şi semnarea deciziilor, acestea se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Biroul de Informare şi Relaţii Publice