Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
C O M U N I C A T
În şedinţa din 15 aprilie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă, legal constituit în cauză, a soluționat o sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, fiind pronunțată următoarea soluție:
Decizia nr. 17 în dosarul nr. 70/1/2024
Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 409/64/2021, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:
dacă dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România pot fi interpretate în sensul că se aplică şi titularilor cererilor de retrocedare a imobilelor înstrăinate legal anterior datei de 22 decembrie 1989
Obligatorie, potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 aprilie 2024.
După redactarea considerentelor şi semnarea deciziei, aceasta se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Biroul de Informare şi Relaţii Publice